fbpx
„Moda este trecatoare, doar stilul ramane – Coco Chanel“

Retrospectiva anului 2017: Aniversari in lumea modei

de

2017 a fost un an plin de evenimente aniversare in lumea modei si a frumusetii, caci un mare numar de branduri si case de moda au celebrat aniversari importante in acest an. Revizuind acest an care se va incheia in curand, mi-am propus sa trec in revista aniversarile din lumea modei care au avut loc pe parcursul acestui an.

Celebra casa de moda franceza Hermès, cu sediul central situat la legendara adresa 24 Rue du Faubourg Saint-Honoré din Paris, a fost infiintata in 1837 si in 2017 a implinit 180 de ani. Printre piesele de rezistenta ale acestui brand renumit se numara esarfele, dar si gentile, in special mult-ravnita Hermès Birkin. In Toronto exista un magazin reprezentativ Hermès, situat pe Strada Bloor, cel mai elegant si mai exclusivist district de shopping din metropola canadiana. Dar exista buticuri Hermès si in cadrul sediilor mall-ului upscale Holt Renfrew din Toronto.

Imi plac foarte mult esarfele Hermès; din punctul meu de vedere, sunt un accesoriu care va scoate din anonimat orice tinuta, oricat de simpla. Cu o esarfa Hermès la gat cu siguranta vei iesi in evidenta. Am o esarfa de matase Hermès de mai multi ani, si o port cu drag de fiecare data, fara sa ma fi plictisit de ea in tot acest timp. In mod evident, este unul din accesoriile mele preferate. Nu a fost o achizitie ieftina, dar din punctul meu de vedere a meritat fiecare banut.

Imi plac foarte mult si gentile Hermès Birkin, dar acestea sunt cu mult peste limitele financiare ale femeilor obisnuite. Cel mai ieftin model Hermès Birkin costa $4,000, iar cele mai scumpe pot ajunge si la $80,000. Si problema cea mai mare cu gentile Hermès Birkin nu este (doar) pretul lor extrem de ridicat, ci faptul ca exista o lista de asteptare pentru ele foarte lunga. Daca $4,000 ar fi pentru mine bani de buzunar, mi-as fi cumparat o geanta Hermès Birkin fara sa ezit, caci imi plac aceste genti cu adevarat. Numai ca nu m-ar incanta sa stau la coada pe lista de asteptare pentru a intra in posesia ei. La magazinul Hermès din Toronto nu exista genti Birkin, ci doar accesorii (esarfe si altele). Pentru cei din Toronto care doresc sa cumpere o geanta Hermès Birkin lista de asteptare este inevitabila, caci acestea sunt comandate de la Paris, pe masura cererii (cel putin, asa stateau lucrurile cand am intrat ultima oara la Hermès pe Starda Bloor, last time I checked). Si evident, cu cat cererea este mai mare, cu atat si listele de astepare pentru gentile Hermès Birkin sunt mai lungi. Si la fel stau lucrurile si in alte orase din lume.

Geanta Hermes Birkin

Geanta Hermès Birkin

Despre Victoria Beckham se spune ca detine cel putin 100 de genti Hermès Birkin. N-ar fi o surpiza pentru nimeni ca singurul motiv pentru care le-a cumparat nu este ca a avut nevoie de 100 de genti Hermès Birkin, sau ca ii plac toate 100, sau ca are timp sa le poarte pe toate 100, ci doar pentru ca a putut sa si le cumpere. Si daca a adunat 100 de genti Hermès Birkin pana acum, imi imaginez ca a avut un tratament de clienta preferentiala din partea casei de moda si nu a fost nevoita sa stea pe liste de asteptare pentru celebrele genti. Stau si ma gandesc oare cand are timp Victoria Beckham, mama a patru copii, sa poarte toate cele 100 de genti Hermès Birkin pe care le are in garderoba? Pun pariu pe ce vreti voi ca o parte din ele n-au fost scoase la lumina zilei din dulapul sau de genti niciodata.

O alta geanta celebra de la casa de moda franceza Hermès este geanta Hermès Kelly, crearea careia a fost dedicata actritei si Printesei de Monaco Grace Kelly. In 2011 am vazut o expozitie la Toronto dedicata vietii si carierei lui Grace Kelly, si unul din exponatele care au facut parte din aceasta expozitie a fost o geanta Hermès Kelly pe care a purtat-o Printesa de Monaco; am scris un articol pe blog despre aceasta expozitie.

Holt Renfrew, cel mai luxos magazin din Canada care gazduieste buticuri de la marile case de moda din lume, este la fel de vechi precum casa de moda franceza Hermès — a fost fondat in Québec in 1837, si anul acesta a implinit 180 de ani. A inceput ca un magazin de articole de blanuri in Québec, si acum este un lant de magazine up-scale cu 11 sedii in toate marile orase in Canada — Toronto, Edmonton, Calgary, Vancouver, Montreal.

Magazinul Holt Renfrew de pe Strada Bloor din centrul Toronto-ului

Magazinul Holt Renfrew de pe Strada Bloor din centrul Toronto-ului

Aldo, megabrandul canadian de incaltaminte si accesorii care isi are sediul central la Montreal si care are aproape 3,000 de magazine in aproximativ 80 de tari din lumea intreaga, tocmai a implinit 45 de ani de la infiintare. In Toronto avem magazine Aldo la toate mall-urile mari. Iar cat ma priveste pe mine, ma numar si eu printre clientele Aldo, desi nu detin un numar mare de accesorii de la aceasta casa de moda: am in garderoba mea o pereche de balerini rosii, o pereche de sandale nude, o poseta plic royal blue, si o geaca de piele intoarsa.

Pantofi Aldo

Pantofi Aldo

Creatorul canadian de bijuterii Dean Davidson a celebrat aniversarea de 10 ani de cand a lansat prima sa colectie de bijuterii. Am avut ocazia sa-l cunosc pe Dean Davidson in cadrul unui eveniment monden in 2012, cand a lansat o colectie de bijuterii creata si promovata in colaborare cu Ebay Canada. Am scris mai multe detalii despre acel eveniment si despre designerul de bijuterii Dean Davidson in acest articol de pe blog.

Pandativ Dean Davidson

Pandativ Dean Davidson

O alta creatoare de bijuterii brandul caruia a fost lansat acum 10 ani este Rebekah Price. Am cunoscut-o pe Rebekah in cadrul aceluiasi eveniment pe care il mentionam mai sus. Rebekah Price a creat atunci o colectie de bijuterii pentru Ziua Sfantului Valentin in colaborare cu Ebay Canada, alaturi de colegul sau de breasla Dean Davidson, dar si un alt duo, Suzie Chemel si Jennifer Ger, creatoarele care se afla in spatele brandului de bijuterii din Toronto Foxy Originals. Din 2012 incoace am mai intalnit-o pe Rebekah Price la diverse evenimente mondene din Toronto, si am mentiut legatura cu ea pe scena modei din Toronto. O bijuterie Rebekah Price pe care o am in colectia personala este un inel cocktail cu cristal Swarovski.

Colier Rebekah Price, colectia primavara-vara 2017

Colier Rebekah Price, colectia primavara-vara 2017

Printre designerii canadieni care au sarbatorit aniversarea de 10 ani a brandului in 2017 este si Rad Hourani, unul din creatorii de moda care si-a prezentat colectiile la Saptamana Modei Toronto. Rad Hourani s-a nascut in Jordan si s-a mutat in Canada la varsta de 16 ani impreuna cu familia sa. In 2007 a fondat brandul sau cu acelasi nume, Rad Hourani; iar anul 2017 nu a este doar anul aniversarii de 10 ani ai brandului sau, ci si anul in care el insusi a implinit o varsta rotunda, 35 de ani. Rad Hourani si-a inceput cariera in moda la foarte tanara varsta de 25 de ani. Anul acesta Rad Hourani si-a prezentat colectia de moda pentru sezonul toamna-iarna 2017 la Saptamana Araba a Modei din Dubai.

Tinuta Rad Hourani

Tinuta Rad Hourani

Un alt creator de moda pe care vreau sa-l mentionez in acest articol este Lucian Matis, designer canadian de origine romana, unul din preferatii mei. 🙂 S-a nascut si a crescut la Sibiu, a emigrat in Canada in 1999, are studio-ul de moda in Vestul Toronto-ului, a lansat brandul sau eponim in 2007, si anul acesta sarbatoreste 10 ani in lumea modei. Am o rochie Lucian Matis pe care o port de cativa ani si este una din preferatele mele din garderoba, fiind o rochie foarte purtabila si potrivita in multe ocazii.

Rochie Lucian Matis, colectia de toamna-iarna 2017

Rochie Lucian Matis, colectia de toamna-iarna 2017

Alte aniversari in lumea modei ale anului 2017

Brandul european de haine sport Le Coq Sportif a fost infiintat in 1882 si anul acesta a implinit 135 de ani.

Brandul canadian de haine si accesorii mid-fashion Jacob a fost infiintat in 1977 si tocmai a celebrat aniversarea de 40 de ani.

Casa de moda Andrew Marc tocmai a implinit 35 de existenta, fiind infiintata in 1982.

Designerul canadian Paul Hardy a celebrat anul acesta 15 ani in lumea modei.

Creatorul de moda canadian Mikhael Kale si-a lansat brandul in 2007 si tocmai a celebrat aniversarea de 10 ani.

Sursa poze: Google Images

Categorii:
Creatori de moda

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title