Anul acesta mi s-a intamplat un lucru neobisnuit — am avut cea mai scurta iarna de cand ma tin minte. Da, ati citit bine, cea mai scurta iarna. Nici n-am avut timp sa clipesc de doua ori, ca s-a facut 28 februarie. De obicei verile sunt cele care trec asa de repede, si in fiecare an in prag de septembrie plang de dorul verii ce tocmai mi-a zambit adio, caci n-am apucat sa o strang bine in brate, ca deja a si plecat. Iar anul acesta lucrurile s-au inversat intr-o minune climaterica — iarna aia inzapezita a plecat cat ai zice peste, lasand loc martisorului si primaverii.
In ultimii doi ani m-am bucurat de ierni blande si bune la suflet aici la Toronto, de ziceai ca Dumnezeu ne-a luat in brate sa ne tina la sanul lui cald, de parca ar fi vrut sa se revanseze fata de noi pentru asprele ierni canadiene de alta data. Asa ca anul acesta, cand iarna ne-a batut la usa si a inceput sa ninga de zor pe plaiuri canadiene, m-am gandit pai da, sigur, nu e firesc sa fie asa? Minunea nu tine trei ani la rand. Am avut doua ierni in vacanta anul trecut si mai an, cea de-a treia nu putea fi si ea o minune a lui Dumnezeu. Ei bine, a fost. Cea de-a treia iarna ne-a adus zapada in dar nu-i vorba, dar zapada a fost scurta de tot, incat s-a topit inainte sa se astearna bine pe fata pamantului si ne-a zis pa si la revedere, incat nici n-am avut timp sa facem un om cu nasul de morcov si ochi de carbuni, ca iarna a plecat pe alte meleaguri.
Asa ca imi numar binecuvantarile, cum ar zice americanul. Zapada ca zapada, dar iarna din acest an ne-a facut un pustiu de bine si s-a miscat repede, incat 28 februarie a trecut pe neobservate — de-abia am apucat sa-i fac semn cu mana, ca a si schimbat foaia din calendar.
Si iata-ne pe Intai Martie. Va doresc tuturor o primavara calda, insorita si plina de zambete, si sper ca Martisorul v-a adus multe flori, multa iubire si multe bucurii.
