Vacanta in Paradis (Partea a II-a)

Va povesteam in unul din articolele mele precedente despre o vizita recenta de-a mea in Cuba, unde am petrecut o saptamana de vacanta, iar astazi as vrea sa va spun mai multe despre aceasta tara calda si primitoare care m-a fascinat in multe feluri.

Ziua 5. In prima jumatate a zilei ne-am propus sa iesim in afara resortului Guardalavaca si sa vedem imprejurimile – ne doream sa avem un contact real cu localnicii, cu viata cubanezilor asa cum este ea, cu locurile unde cubanezii sunt la ei acasa, in mediul lor obisnuit. Puteam sa facem asta cum altfel daca nu cu ajutorul unui cubanez get-beget. La intrarea principala a hotelului, dupa cum observasem, veneau cei de-ai locului cu trasuri cu cai si ofereau turistilor cate un scurt tur prin imprejurimi, timp de o ora – pentru acesti vizitii era un mod de a-si castiga painea. Am facut intelegerea cu unul dintre ei sa ne duca prin localitatile din apropiere, si ne-a spus ca ne va duce intr-un sat si in doua orasele, Guardalavaca si Guardalapiedra.

Zis si facut. Prima oara omuletul ne-a dus in satul de care ne spunea, numele caruia din pacate imi scapa. Satul se afla chiar pe malul oceanului, si am vazut acolo niste plaje mirifice, cu nisip alb si fin, cu palmieri si cateva umbrelute de paie, cu oceanul albastu in zare – niste plaje retrase, fara tipenie de om. Oh my God ce frumusete, ma gandeam. Mi-ar fi placut sa petrec si aici o zi din vacanta noastra, nu doar pe plaja de la hotel, doar ca in acea dimineata nu eram echipati corespunzator pentru plaja.

*

*

Am mai mai vazut bananieri, cu banane inca verzi, si ma gandeam oare unde am mai vazut eu banane in pom? Ah da, imi aduc aminte, la Gradina Botanica din Iasi, in ‘95.

*

*

Am mai vazut si alti pomi cu fructe exotice, palmieri la margine de drum, precum si mai multe specii de cactus. Una din acele specii arata ca aloe vera, sau cel putin asa am crezut, dar m-a lamurit ghidul nostru – nu era aloe, ci un cactus.

*

*

*

*

*

Am vazut o casa distrusa de Uraganul Sandy care a lovit coasta de est a Americii de Nord anul trecut in octombrie. Sandy a lasat in urma sa pagube mari la Toronto, New York, si se pare ca si in Cuba.

*

Cand treceam pe langa sateni, acestia ne zambeau si ne faceau cu mana, iar noi le raspundeam cu Ola. 🙂 Pe o ulita din sat un grup de femei aveau scoici de vanzare, si ne-am oprit sa cumparam cateva scoici. Vroiam sa aduc scoici din Cuba cand urma sa  ne intoarcem acasa din aceasta vacanta, si prima oara am crezut ca voi gasi scoici pe plaja, dar nu a fost asa, caci plaja de la hotel era tot timpul curatata, fara scoici sau pietre, cu nisipul foarte fin. Asa ca singura posibilitate sa fac rost de scoici in Cuba a fost sa le cumpar de la aceste femei, si nu am ratat ocazia. Femeile s-au apropiat de trasura sa ne ofere scoici, si fiecare din ele avea mai multe exemplare de vanzare, toate foarte frumoase, de marimi diferite. Am cumparat trei scoici, una mai mare si doua mai mici, cate una de la fiecare femeie, ca sa nu las pe nici una fara vanzare. Acum am doar doua din aceste scoici, caci pe una dintre ele am facut-o cadou vecinului nostru, care a a avut grija de pisica noastra cat timp am fost plecati in vacanta.

*

Vizitiul nostru purta o camasa bleu, pantaloni negri si o palarie de cowboy. Motivul pentru care ii mentionez tinuta este ca m-a facut sa ma gandesc oare nu ii este cald? Era o zi cu 36 grade Celsius, eu purtam o rochie deschisa la culoare, iar John si Alex aveau si ei la randul lor tinute lejere – tricou si pantaloni scurti. Si observasem acelasi lucru si in statiune – angajatii resortului, atat femeile cat si barbatii, purtau uniforme care constau in camasi albe, veste pe o anumita culoare (rosu, galben, in functie de locul unde lucrau – hotel, restaurant, terasa, etc.), si pantaloni negri la dunga. Si chiar m-am gandit, mai mult decat o data – oare nu le este cald toata ziua in aceste uniforme, cu pantaloni negri la dunga? Nu i-am intrebat pe nici unul dintre ei despre chestia asta, dar m-am gandit ca trebuie ca nu le este cald, trebuie ca se simt ok asa, caci sunt obisnuiti cu aceasta clima daca si-au petrecut toata viata pe aceasta insula tropicala, cand n-au vazut zapada in viata lor. Ma gandeam ca probabil cubanezii resimt clima din Caraibe diferit decat o resimt cei din Emisfera de Nord, in speta cei din zona temperata. In timp ce mie imi era cald chiar si in rochii lejere de vara, ei pareau bine-mersi in uniformele lor cu pantaloni negri.

Un alt lucru pe care l-am observat este ca in Cuba casele nu au geamuri de sticla, ci obloane. Prima oara am crezut ca sticla lipseste din geamurile caselor cubaneze din cauza saraciei, dar nu acesta este motivul – de fapt cubanezii nu au nevoie de sticla la geamuri, datorita caldurii, si obloanele le sunt suficiente. Chiar si in ianuarie, temperatura medie in Cuba este de 24 grade Celsius, iar o zi cu 8 grade pentru ei e o calamitate naturala.

*

*

*

*

*

*

*

Urmatorul punct pe traseul nostru a fost localitatea Guardalavaca, un orasel mic, cu doar cateva blocuri si cateva strazi, pe care l-am parcurs cu trasura de la un capat la altul intr-un sfert de ora. De fiecare data cand treceam pe langa ceva, ghidul nostru ne indica ce era acolo – un centru comercial (care era cat un mini-market de la colt de strada de mare), o sectie de politie, o scoala, etc. Cand am trecut pe langa sectia de politie, am vazut ca au si birou de emigrari. Si chiar ma gandeam atunci – care emigrare dom’le? Ca nimeni nu imigreaza in Cuba, caci toti strainii care vin aici vin doar in scopuri turistice, nu sa se stabileasca aici; si nimeni nu emigreaza din Cuba, caci cubanezii nu au dreptul la libera circulatie la fel ca nord-americanii sau europenii de exemplu. Pana la urma am descoperit ca in Cuba termenul de “emigrare” se foloseste nu doar pentru cei care ar veni aici sa se stabileasca (cazuri rarisime, imi imaginez), dar si in cazul celor care doar viziteaza tara pentru un scurt timp.

*

*

*

*

Bloc nou si bloc vechi

*

*

*

*

*

Iar Guardalapiedra este un orasel care se aseamana foarte mult cu Guardalavaca. In ambele localitati, cand treceam cu trasura pe strazile foarte inguste, localnicii ne salutau si ne faceau cu mana, fie ca erau pe strada, fie in fata blocurilor unde locuiau, fie pe balcoane, adulti si copii deoportiva. Cata caldura in sufletele lor ma gandeam. Mi-am dat seama ca erau cat se poate de sinceri, n-aveau niciun gand ascuns. Nu ne-a acostat nici unul sa ne ceara nimic, doar ne zambeau si ne salutau.

Scoala

*

*

*

Centru comercial

In aceeasi dupa-amiaza cand ne-am intors la hotel ne astepta o petrecere cu mare fast. In acea zi a fost o sarbatoare nationala in Cuba, si anume ziua abolirii sclavagismului. Hotelul ne pregatea o cina deosebita pe marginea piscinei, cu purcel la protap. Purcelul a inceput sa fie preparat inca de la pranz, ca la ora 6, cand incepea cina, sa fie gata. Personalul a scos mesele afara si le-a aranjat de-a lungul piscinei, cu fete de masa albe, cu tacamuri, cu decor si cu multa eleganta. Seara toata lumea a iesit la cina festiva pentru a se infrupta din purcelul la protap, iar echipa de divertisment ne-a pregatit un spectacol de zile mari. Printre artistii care au evoluat pe scena hotelului in acea seara a fost si o trupa cubaneza de aqua ballet Rhythm and Love, iar dansul lor sublim in apa i-a incantat pe toti spectatorii.

*

*

*

*

In decursul zilei, cand eram la piscina, am cunoscut doua fete cucuiete din Cuba, Sandra si Judith. Erau cantarete, lucrau la hotelurile din zona, si acum venisera la Brisas Hotel pentru cateva zile, sa ia o pauza intre doua concerte. Lui Judith i-a placut de Alex al meu nevoie mare, nu inceta sa se joace cu el. Iar seara, dupa cina festiva si spectacol, ne-am intalnit din nou cu Sandra si Judith la piscina, si am continuat petrecerea acolo pe sezlonguri, caci ni s-au alaturat si alti turisti. Fetele ne-au cantat cantece cubaneze la chitara si la maracas.

Maracas

Guantanamera

 Yo soy un hombre sincero
De donde crecen las palmas.
Yo soy un hombre sincero
De donde crecen las palmas.
Y antes de morir me quiero
Echar mis versos del alma.

Guantanamera, guajira guantanamera,
Guantanamera, guajira guantanamera.

Mi verso es de un verde claro
Y de un carmín encendido.
Mi verso es de un verde claro
Y de un carmín encendido.
Mi verso es un ciervo herido
Que busca en el monte amparo.

Guantanamera, guajira guantanamera,
Guantanamera, guajira guantanamera.

Por los pobres de la tierra
Quiero yo mi suerte echar.
Por los pobres de la tierra
Quiero yo mi suerte echar.
Y el arroyo de la sierra
Me complace más que el mar.

Guantanamera, guajira guantanamera,
Guantanamera, guajira guantanamera.

Printre cei care ni s-au alaturat la mica noastra petrecere erau si un cuplu de fete din Toronto, Samantha si Christine, pe care le cunosteam deja din vedere, caci le vazusem prin resort si in zilele precedente. Samantha era jumatatea mai puternica a cuplului, iar Christine era jumatatea mai sensibila. Ziceai ca erau Ying si Yang. 🙂 Samantha era tunsa scurt, purta un singur cercel, avea un corp atletic si tatuaje pe brate. Iar Christine era o fiinta delicata, cu trasaturile fine, o voce suava si o infatisare foarte feminina. Si erau foarte tandre una cu cealalta, erau un cuplu atragator. Cand le-am vazut prima oara pe plaja, la prima vedere nici nu mi-am dat seama ca sunt doua femei, iar singurul indiciu care imi spunea contrariul era faptul ca Samantha purta sutienul de la costumul de baie, la fel ca toate femeile din resort (tinutele topless erau interzise in Guardalavaca). Revenind la seara cu pricina, din vorba in vorba Samantha si Christine au inceput sa ne spuna mai multe despre ele. Erau logodite si stabilisera data nuntii pentru vara viitoare, si Christine a fost cea care a cerut-o in casatorie pe Samantha, surprinzand-o pe iubita sa (ne-au aratat si inelul de logodna). “She bit me to the punch”, ne-a marturisit Samantha. Altfel, Christine ne-a mai spus ca in urma cu cativa ani a lucrat ca bona pentru copiii membrilor formatiei Metallica, si a calatorit impreuna cu trupa (si copiii acestora) in turnee prin toata lumea – in America de Nord, Europa si Australia.

Ne distram acolo la piscina, cu chitara si maracas, iar atmosfera era incinsa, incat nici nu ne-am dat seama ca la un moment dat deveniseram cam galagiosi (ne aflam la cativa metri de intrarea hotelului), si cei din serviciul de paza al hotelului ne-au rugat sa ne mai domolim vocile sau sa mergem in alta parte. Asa ca ne-am gandit sa mergem pe plaja sa continuam petrecerea. Cand coboram spre plaja, am vazut un crab pe scari. Ma gandeam oare o fi ala care m-a piscat in apa, la inceputul vacantei noastre? 😀

*

*

Iar cand am venit pe plaja, quebecosii pe care ii intalniseram la piscina in ziua precendenta se intorceau spre hotel, cu prosoapele pe ei – venisera pe plaja pentru un inot nocturn. Aha, ma gandeam, deci nu numai eu sunt pasionata de sportul asta! Apa a fost atat de calda in fiecare noapte, incat era pacat sa nu incerci aceasta experienta. Dintr-o data mi s-a facut si mie pofta de un inot de noapte, dar din pacate nu aveam costumul de baie pe mine, asa ca a trebuit sa renunt la ideea. De altfel, n-am mai stat mult timp pe plaja si am incheiat seara.

Ziua 6. In prima jumatate a zilei am stat mai mult la piscina si pe plaja. A fost prima zi in care am avut cativa stropi de ploaie, dar a plouat atat de putin, incat nici nu simteai nevoia sa iesi din apa, aproape ca nu te deranja. Seara cand am iesit in statiune, Alex a tinut neaparat sa mergem la sala de jocuri, unde a jucat tenis cu un baietel cubanez. Zic eu a jucat, ca de fapt a dat de cateva ori cu paleta aia de tenis, si mai mult a alergat dupa minge decat sa o loveasca.

*

Mai tarziu am mers sa vedem concertul pe scena. Foarte dragut, talentati cubanezii. Dansuri, cantece, numere haioase cu clovni – tot tacamul. La sfarsit trupa de dans care ne-a incantat privirile a pozat pe scena ca spectatorii sa-i fotografieze, iar directorul artistic al evenimentului ne-a indemnat pe toti sa le facem cat mai multe poze si sa le punem pe Facebook. Si ma gandeam atunci usor amuzata – ia uite dom’le, n-au internet, da’ stiu de Facebook!

*

Ziua 7. Alex a vrut din nou sa mearga la sala de jocuri, asa ca i-am facut hatarul si de data aceasta. Si in timp ce el si tatal sau erau la masa de tenis, eu m-am apucat sa joc dame cu supervisorul salii. Pe vremuri jucam dame foarte bine, dar tot sa fie vreo 15 de ani de cand am jucat ultima oara, si adversarul meu m-a batut cat ai zice Cuba, in toate cele trei partide de dame pe care le-am jucat. Desi imi aduceam aminte cum se joaca damele (e ca mersul cu bicicleta, zau asa), n-am avut nicio sansa in fata lui. Dar in schimb, dupa infrangerea damelor, partenerul meu de joc m-a invatat un joc de masa din ala cu zaruri care se practica in sala, la care l-am batut eu. Norocul incepatorului. 🙂

Ziua 8, ultima. Dimineata am iesit pe plaja, iar mai tarziu la piscina, asa, ca pentru ultima oara, inainte sa plecam acasa.

*

*

*

*

*

*

*

*

*

Cu putin timp inainte sa venim in camera pentru a pregati bagajele, i-am intrebat pe ospatarii William si Carlos de la terasa piscinei ce ar vrea sa le aducem din Canada anul viitor cand mai venim in vacanta la Guardalavaca. William s-a gandit cat s-a gandit, si ne-a spus ca i-ar placea, daca putem, sa-i aducem un tricou cu fotbalistul argentinian Lionel Messi. Sigur, cum sa nu, mai ales ca anul viitor e si campionatul mondial de fotbal din Brazilia, si cred ca se vor gasi tricouri cu fotbalisti prin Toronto. Iar Carlos si-a exprimat dorinta pentru o pereche de pantofi sport albi. John avea in camera o pereche de pantofi sport Nike, si l-a intrebat pe Carlos daca ii vrea pe aceia, iar Carlos a acceptat cu bucurie, asa ca John i-a facut cadou pantofii – erau noi, apucase sa-i poarte doar de cateva ori, caci ii cumparase in aceasta vara.

Si in sfarsit, la ora 2 dupa amiaza am inceput sa strangem valizele. La 4 PM am facut check-out, iar la 5 urma sa plecam cu autocarul la aeroport. Imi parea rau sa plecam, aveam un sentiment de neimplinire, parca nu-mi facusem plinul, as fi vrut sa mai stam. A fost o vacanta splendida, si as fi vrut sa mai dureze. Chiar ma gandeam atunci – oare cat de lunga ar trebui sa fie o vacanta exotica, incat la intoarcere sa te simti implinit si sa fii nerabdator sa revii acasa? O saptamana pare putin, ca nu te saturi; poate ca doua saptamani ar fi prea mult, ca apuci sa te plictisesti; si am ajuns la concluzia ca zece zile ar fi fost perfect. Doar ca pachetele astea de vacante in Cuba se vand cu saptamana sau cu doua saptamani, dar niciodata cu 10 zile. 🙂

La plecare am lasat in camera pentru camerista noastra toate produsele consumabile de care ne puteam lipsi, dar care, ne-am gandit, ar prinde foarte bine cuiva din Cuba care in mod normal nu are acces la asemenea produse – lotiuni pentru plaja, servetele umede pentru copii, geluri de dus, parfumul meu preferat Dior Addict care mai avea jumatate de continut (eu una pot sa-mi iau parfumul asta la Toronto oricand, pe cand pentru o femeie din Cuba un produs ca acesta este inaccesibil), sampon, balsam de par, lotiune tonica, dischete demachiante, betisoare de urechi, si alte chestii. Sper ca i-am facut o bucurie cu acest cadou.

Si iata-ne la ora 4 in lobby-ul hotelului, cu valizele si pasapoartele pregatite pentru plecare. Cat timp am asteptat autocarul care trebuia sa vina la 5, am coborat la terasa pentru un suc si o bere. Cand John a mers la bar sa ia bauturile, era si Carlos acolo, care intre timp isi incheiase ziua de munca la terasa piscinei. Apucase deja sa probeze pantofii Nike pe care ii primise de la John, ii veneau bine, si cand l-a vazut pe John, nu contenea sa-i multumeasca pentru pantofi. Fericirea lui ne-a facut fericiti si pe noi.

Zborul spre Toronto a durat patru ore si a fost fara incidente. In ziua cand am plecat din Cuba, era la fel de cald cum fusese si in decursul intregii saptamani, si am purtat pantaloni scurti in timpul zborului. Dar mi-am luat in valiza si o pereche de blugi cu intentia sa ma schimb daca la Toronto era prea frig atunci cand ajungeam acasa. Cum nu am avut acces la internet in decursul acestei vacante, habar nu aveam cum era vremea la Toronto. Am aterizat la 1 dimineata in Toronto, vama a mai durat o ora, iar cand am iesit din Aeroportul Pearson, vremea era destul destul de buna, incat n-am simtit nevoia sa ma schimb de pantalonii scurti. Bine ca iarna n-a venit peste noi cat timp am fost plecati, ma gandeam cu usurare.

Cand am ajuns acasa, era 3 dimineata, iar a doua zi, luni, era sarbatoare legala in Canada, Ziua Recunostintei, incat am avut si noi posibilitatea “sa ne revenim dupa vacanta”, sa ne tragem sufletul, sa desfacem bagajele etc., inainte sa ne intoarcem la joburi si la scoala. Urmatoarea mea vacanta va fi de Revelion, dar nu imi fac planuri de calatorii in acest sezon de sarbatori; cel mai probabil vom petrece sarbatorile de iarna acasa, la Toronto.

As vrea sa revin la Guardalavaca si anul viitor. De obicei prefer sa plec in vacanta de fiecare data intr-un loc nou, dar nu m-ar deranja sa merg iarasi in aceeasi statiune, acelasi hotel, pentru ca ne-am simtit foarte bine acolo, iar personalul statiunii a fost ireprosabil. In acelasi timp, nu mi-ar displacea sa vizitez si alte tari exotice cum ar fi Mexic, Republica Dominicana, Jamaica, dar pe de alta parte Cuba ma atrage destul de mult incat sa vreau sa mai merg acolo, iar un amanunt nelipsit de importanta pentru mine este faptul ca zborul din Toronto spre Cuba e cel mai scurt, din intreaga zona a Caraibelor. Din punctul meu de vedere, zborul ala cu cat e mai scurt, cu atat mai bine. Cand mai mergem in Cuba, as vrea sa vizitam si alte locuri (cum ar fi orasele mai mari, dar si Havana, ca acum am vazut doar doua sate si doua orasele minuscule), si sa interactionam mai mult cu localnicii decat am facut-o de data aceasta.

Photo credit: Victoria West