Prima mea vizita in Statele Unite

Primul weekend din luna august este weekend lung in Canada (luni, pe 6 august, a fost zi libera pentru canadieni, cu ocazia Zilei Civice), fiind si ultimul weekend prelungit al verii. Pentru mine si sotul meu John nu a fost doar un weekend lung, dar si aniversarea noastra – anul acesta am implinit 10 ani de casatorie. Ne-am casatorit pe 3 august 2002, si in fiecare an obisnuim sa celebram aniversarea noastra in timpul acestui weekend lung, de la inceputul lunii august.

In fiecare an, cu ocazia aniversarii noastre, celebram casatoria noastra prin a calatori – facem iesiri sau plecam in vacante, mai lungi sau mai scurte. Cu exceptia primului nostru an petrecut in Canada, cand aniversarea noastra din august 2006 ne-a apucat in primele luni petrecute in Toronto (cand inca nu eram bine dezmeticiti pe ce lume ne aflam si ce se intampla cu noua noastra viata), am celebrat aniversarea noastra din fiecare an vizitand diferite locuri, mai aproape sau mai departe de Toronto. De exemplu, in august 2007 am plecat la Cascada Niagara; in 2008 am petrecut un weekend la o cabana in nordul provinciei Ontario; in 2009 (cand eram insarcinata in 8 luni) am facut o scurta iesire la un parc de agrement din apropierea Toronto-ului, situat pe malul uni lac; in 2010 (cand Alex avea 11 luni) am plecat in vacanta pe coasta Oceanului Atlantic din provincia Quebec; iar anul trecut am petrecut un weekend superb intr-o statiune turistica din Ontario, Cedar Park Resort. Unele din aceste iesiri si vacante au fost spontane, altele au fost pregatite si planificate cu mult timp inainte, dar toate au fost foarte frumoase.

Anul acesta am decis sa plecam in Statele Unite cu ocazia aniversarii noastre de 10 ani. A fost prima noastra vizita in Statele Unite, dupa 6 ani petrecuti in Canada. De curand suntem posesori ai pasaportului canadian si ne-am hotarat ca prima noastra calatorie in strainatate in calitate de cetateni canadieni sa fie in America. Desi imi doream demult sa ajung la Sud de granita Canadei, am asteptat cu rabdare aceasta ocazie deoarece nu puteam calatori in Statele Unite cu pasaportul meu romanesc fara viza, iar sa merg la Ambasada sau la un Consulat al SUA pentru a cere viza nu ma incanta. Urasc sa merg la ambasade si la consulate, urasc sa stau la coada pentru o viza, si pana acum am calatorit doar in tari care imi permiteau intrarea fara viza – n-am mers niciodata la niciun consulat si la nicio ambasada sa cer viza de calatorie. De cand m-am mutat in Canada acum 6 ani, mi-am propus ca prima noastra vizita in America sa fie atunci cand vom fi cetateni canadieni si vom avea pasapoarte canadiene.

Astfel, cu pasapoarte negre in buzunar, eu si sotul meu am decis sa sarbatorim aniversarea noastra de 10 ani de casatorie in Statele Unite. Cand planificam aceasta calatorie, ma gandeam oare ce destinatie sa alegem? Pana la urma ne-am gandit sa o luam cu pasi mici, caci de-acum incolo avem tot timpul din lume sa exploram tara vecina, si ne-am gandit ca prima noastra vizita in SUA sa nu fie o aventura prea istovitoare si sa nu ne aruncam prea mult in necunoscut, fiind o experienta noua pentru noi. Ne-am hotarat sa mergem la Buffalo, un oras din statul New York situat la 27 km de la granita dintre SUA si Canada, precum si la Cascada Niagara americana. Urma sa trecem granita la Niagara unde exista 3 puncte vamale intre cele doua tari.

Zis si facut – sambata dimineata pe 4 august ne-am incins la drum. Am plecat de acasa la 6.30am, si am ajuns la granita la 8.30am, la podul Lewinston de langa Niagara. Coada la vama era destul de lunga, iar monitoarele digitale de la marginea drumului spuneau ca asteptarea la vama dureaza in medie 30-60 de minute. Ok deci, ne gandeam, sa stai o ora la vama nu e asa de mult, e un interval acceptabil. Dar a durat ceva mai mult de atat pana ne-a venit si noua randul, mai exact o ora si 45 minute. Eh, nu este un interval scurt, dar nici unul exagerat de lung, a fost ok, am considerat ca nu am avut motive sa ne plangem.

Cand calatoresti terestru intre Canada si Statele Unite, nu treci prin doua vami, ci doar prin vama tarii in care intri. Cand am ajuns in sfarsit la punctul de control de frontiera, ne-am trezit nas in nas cu vamesul american, si nu am avut nicio treaba cu vama canadiana. Vamesul ne-a scanat pasapoartele, si a inceput intreviul – cat vrem sa stam in SUA, cu ce scop vizitam, etc. I-am raspuns la intrebari, si m-am trezit ca ii spun ca este prima noastra vizita in Statele Unite (eram incantata, trebuie sa ma credeti). “A-a-a-ah, este prima voastra vizita? Bine ati venit in Statele Unite! Sunt convins ca este prima din multele vizite pe care o sa le mai faceti”. Ce dragut a fost omul. Dupa care a observat ca pasapoartele noastre sunt noi: “A-a-a-h, si sunteti cetateni canadieni de curand? Felicitari! De cat timp locuiti in Canada?”. Am mai facut un pic de “small talk”, el ne-a urat sedere placuta in America iar noi i-am multumit pentru amabilitate, si 5 minute mai tarziu eram pe teritoriul american.

Am pus in GPS o adresa din centrul Buffalo (Piata Niagara) si am plecat la drum pe autostrazile americane. Diferentele dintre Canada si America au inceput sa se observe chiar de la granita. De exemplu, semnele de circulatie in SUA sunt marcate in mile, si nu in kilometri precum in Canada – vedeam semne cu limita de viteza de 40 mile, 45 mile, 50 mile, etc. Inmultiti cu 1.6 pentru limita de viteza in kilometri. Noroc cu masina noastra, un model de Mitsubishi, care initial a fost importata din SUA (un model mai putin comercializat in Canada) si care are la bord kilometrajul in mile cu cifre mari si in paralel in kilometri cu cifre mici.

Si tot din cauza faptului ca masina noastra a fost importata din SUA inainte sa o cumparam noi, John isi dorea sa intre la un magazin de piese auto, in speranta sa gaseasca unele piese pentru masina noastra care de obicei nu se vand in Canada si pe care obisnuieste sa le cumpere online tot din SUA. Si in scurt timp am vazut de pe autostrada un afis mare al unui magazin de piese auto, AutoZone, si ne-am oprit acolo. E-he, cand am intrat acolo, bucuria lui John. Nu ma pricep la piese auto si nu fac shopping la magazine auto (este in exclusivitate sarcina sotului meu), dar daca este sa-l cred pe John, magazinul ala era paradisul pieselor auto. A fost foarte impresionat de oferta magazinului respectiv (din cate inteleg de la el, mai buna decat la magazinele auto din Toronto) si foarte incantat ca piesele pe care si le dorea erau pe stoc, acestea avand si preturi mai bune decat in Canada.

Dupa ce euforia auto a lui John s-a mai dispersat, ne-am continuat drumul spre Buffalo. Nu a durat mult pana am ajuns acolo, distanta de la granita fiind mica. Nici nu stiam prea bine ce anume vroiam sa vizitam, dar am lasat-o pe seama surprizei si ne-am gandit ca vom descoperi frumusetile orasului la fata locului.

Am ajuns in Buffalo si am ajuns in Piata Niagara din centrul orasului… si parca ceva nu era in regula. In foarte scurt timp mi-am dat seama ce anume nu era in regula – orasul era pustiu, la propriu. Adica nimeni pe strazi, si o liniste de mormant peste tot. Doi-trei omuleti ici, doua-trei masini colo, si atat, nicio alta miscare. Buffalo arata ca un oras-fantoma. Ce dumnezeu, oare e normal asa ceva, ma gandeam. Niciun fel de viata nicaieri, totul parea pustiit si gol, ca sa nu zic sinistru. Ba chiar cuvantul “creepy” mi-a trecut prin cap. Si ne aflam in centrul orasului! Oare in cartierele marginase cum era?

Ne-am gandit ca cel mai bine este sa parcam masina, si sa luam centrul orasului la pas. Am gasit o parcare publica in apropiere, si primul lucru pe care am vrut sa-l facem era sa mergem la un restaurant sa mancam, fiind aproape de ora pranzului. L-am intrebat pe omuletul de la parcare unde gasim un restaurant bun. Si dansul ne-a spus cam asa: “Pai luati-o pe strada asta Chippewa, si toate restaurantele sunt acolo”. Cand l-am auzit spunand “toate restaurantele”, m-am gandit si eu ca sunt in numar mare pe strada respectiva, si sigur gasim un local dragut unde sa mancam un steak. Asa ca am luat-o pe jos pe strada Chippewa, si am inceput sa ne uitam la stanga si la dreapta dupa un restaurant. Primul local pe care l-am vazut la colt de strada era TGI Friday’s, dar nu vroiam sa mergem la un fast-food, ci vroiam sa luam o masa mai serioasa, si am continuat cautarea unui restaurant. Si tot am cautat si cautat, si nu parea sa gasim nimic decent. Unul dintre ele s-a inchis taman atunci cand aproape sa intram pe usa (au incuiat usa si au stins semnul ala Open din lumini de neon din geam) – ori au inchis din cauza ca nu aveau clienti si au decis sa plece acasa, ori au inchis ca sa mearga si ei in pauza de pranz – habar nu am, dar nu am putut sa intram. Un alt local s-a dovedit a fi un take-out, unde nu erau mese si nu puteai sa mananci inauntru, ci doar sa cumperi mancarea si sa pleci. La un alt restaurant ni s-a spus ca urmeaza sa gazduiasca un concert rock, muzica va fi la maxim si poate nu este o idee buna sa stam acolo cu copilul. Deja ma gandeam – unde-s “toate restaurantele” alea de pe Chippewa de care imi spunea tipul de la parcare? Pana la urma, am gasit un alt restaurant vizavi unde am putut sa stam la masa si sa mancam o friptura decenta.

Dupa ce am luat masa, ne-am gandit sa ne plimbam prin centrul orasului, sa vedem ce este de vazut la Buffalo. Inainte sa plecam in SUA, am cautat cateva informatii pe internet despre Buffalo, si am aflat ca este un oras cu o populatie de circa 260,000 locuitori (conform celui mai recent recensamant din America), ceea ce inseamna un oras cam de doua ori mai mare decat Whitby, suburbia toronteza unde locuiesc eu. Am mai aflat ca Buffalo este al doilea cel mai mare oras ca marime din statul New York, dupa New York. Dar cand am ajuns la fata locului si am vazut pustietatea de aici, am inceput sa ma gandesc oare unde sunt aia 260 de mii de oameni din Buffalo despre care am citit pe Wikipedia, ca pare ca nimeni nu locuieste aici. Centrul orasului este si districtul lor de business, si toate cladirile din Piata Niagara si din apropiere sunt fie hoteluri, fie sedii de banci, fie sedii ale unor cladiri de business. N-am vazut nimic altceva in centru – cu restaurantele ma lamurisem deja, si n-am vazut muzee, magazine, cafenele (decat un Starbucks ratacit), cofetarii, cinema (am vazut o cladire de cinema care parea nefunctionala si parasita), cluburi, nimic care sa spuna ca exista o viata in orasul asta. Nici macar un magazin de tip mini-market unde sa te opresti pentru o Cola n-am vazut in tot centrul ala.

Cladirile din centrul Buffalo sunt foarte mari si impunatoare, dar ma gandeam oare cine sta sau luceraza aici, ca nu vad pe nimeni? Am vazut cateva hoteluri mari, am mai vazut un sediu enorm al Bancii Americi, dar pe nimeni in sau pe langa ele – literalmente parea ca toata suflarea din Buffalo a parasit orasul. Am trecut pe langa Banca Americii, si ma gandeam oare cine lucreaza aici, ca nu e nimeni pe o raza de 5 kilometri? Bine-bine, era sambata, si in mod normal un sediu de banca este inchis in weekend, dar totusi te astepti sa vezi pe cineva de la serviciul de paza de exemplu, sau pe cineva care face “de serviciu” in cladire sau pe langa intrarea in cladire. Nimic. Mai exact, nimeni. In Toronto chiar si in weekend vezi ceva miscare pe la cladirile de business si la zgarie-norii din centru, iar multe banci din Toronto si suburbii sunt deschise si in weekend, unele din ele chiar si duminica, desi n-ar trebui sa compar Buffalo cu Toronto. La hoteluri aceeasi poveste (am vazut cel putin trei hoteluri mari, impunatoare) – nicio miscare, nimeni si nimic, nimeni nu facea check-in si nimeni nu facea check-out. Atmosfera in tot orasul parea desprinsa dintr-un film horror, cu numele “Ghost City”.

Ce am mai vazut la Buffalo? Am vazut o cladire mare care imi aducea aminte de Casa Poporului din Bucuresti. Am mai vazut o cladire pe acoperisul careia se afla o replica a Statuii Libertatii din New York. Mijlocul de transport public din Buffalo este tramvaiul. Si cam atat.

Spuneam mai sus ca nu am vazut niciun fel de magazine in centru. Singurul indiciu al existentei magazinelor la Buffalo consta in cateva indicatoare spre zona de shopping a orasului, care probabil era in afara centrului, dar nu am simtit nicio pornire si nicio curiozitate sa merg la acele magazine sa vad scena shoppingului din Buffalo. Daca mergeam, ori le gaseam inchise, ori nu gaseam nicio miscare prin magazine si toate vanzatoarele plictisite de lipsa de musterii.

Acum vreo 5 ani un prieten de-al meu a vizitat Buffalo. A procedat cam la fel ca noi – fiind prima sa vizita in Statele Unite cu noul sau pasaport canadian, a ales Buffalo cel aproape de granita drept prima sa destinatie americana. Cand s-a intors la Toronto ne-a povestit ca a ajuns acolo dimineata si a gasit un oras pustiu, fara nicio miscare, fara nicio suflare. Dar cand a venit ora pranzului, toata lumea a iesit afara si Buffalo dintr-o data s-a aprins de viata. Era o zi a saptamanii. Ei, acum cand am mers si noi la Buffalo, ne asteptam sa se intample cam la fel. Am ajuns in Piata Niagara din Buffalo aproape de ora 11, si nu era nicio suflare pe strada. Dar cand s-a facut ora pranzului, linistea de mormant din tot orasul a persistat. Nu a iesit nimeni afara. E adevarat ca era sambata si nu in timpul saptamanii, ca in cazul prietenului meu; dar chiar si asa, am avut un soc sa descopar pustietatea de acolo. Nu puteam sa cred ca nu este chiar nimeni in tot orasul ala!

Dupa ce am vazut tot ce era de vazut in centrul Buffalo, ne-am gandit ca nu mai are rost sa mai zabovim pe aici si am plecat de acolo, cu intentia sa mergem la Cascada Niagara americana. In drumul nostru spre iesirea din oras am vazut cartiere intregi de case parasite si lasate in paragina, cartiere la fel de pustii si lipsite de viata ca si centrul.

Mai tarziu, cand m-am intors acasa, mi-am adus aminte de o comedie pe care o am in colectia personala, Bruce Almighty, din 2003. Actiunea filmului se petrece in Buffalo, si m-am gandit sa-l revad. Nu stiu daca ati vazut acest film, dar este o comedie amuzanta, cu Jim Carrey in rolul principal, un nemultumit de viata care se plange tot timpul ca Dumnezeu nu-l baga in seama si nu-l ajuta, asa ca Dumnezeu (interpretat de Morgan Freeman) ii da lui Bruce puteri divine pentru o saptamana si sansa sa resolve el singur nefericirile lumii, inclusiv pe ale lui proprii. De ce am vrut sa revad acest film? Am vrut sa vad daca recunosc locuri si cladiri din Buffalo in filmul despre Buffalo. Parca mi s-a parut ca am recunoscut cladirea aia care seamana cu Casa Poporului, dar nimic altceva. Si nu are rost sa spun ca in film Buffalo este un oras normal, cu viata normala, si nu un oras fantoma asa cum este in realitate.

Explicatia pare a fi simpla – Buffalo arata asa din cauza recesiunii, un loc de unde oamenii au plecat in masa, parasindu-si locuintele (inclusiv in urma sechestrarii locuintelor de catre banci, atunci cand proprietarii lor nu au mai fost in stare sa-si plateasca ratele la casa), in cautarea unei vieti mai bune in orase mai mari din America, si la fel este cazul multor altor orase mici din Statele Unite. Poate ca orasul Buffalo era mai plin de viata in 2003, asa cum a fost prezentat in filmul Bruce Almighty, sau poate ca in 2007 cand prietenul meu a fost la Buffalo lucrurile pe acolo stateau mai bine, toate acestea fiind inainte de Marea Criza din 2008, o criza din care America pare sa nu mai reuseasca sa iasa in totalitate, la 4 ani dupa izbucnirea recesiunii. Dar a fost si in Canada recesiune. Sunt si in Canada orase mici, care nu sunt orase-satelit ale vreunei metropole, tot asa cum Buffalo nu este satelitul nici unui oras mare. Dar in Canada nu am vazut niciodata orase-fantoma ca Buffalo, si nu am vazut niciodata nicaieri un loc atat de lipsit de viata ca Buffalo. Si eu care credeam pana acum ca Whitby este un oras linistit! Habar nu aveam eu ce inseamna “oras linistit”! In comparatie cu Toronto, Whitby intr-adevar este un oras linistit; dar in comparatie cu Buffalo – pur si simplu nu exista termene de comparatie.

Intre Buffalo si Niagara este un mall de outleturi si ne-am oprit acolo pentru cateva cumparaturi. Mall-ul respectiv ne-a fost recomandat de alti prieteni care au mai vizitat SUA drept o destinatie grozava de shopping, cu preturi foarte bune, si cu o oferta la fel de buna. Cand am ajuns acolo, ce sa constatam? Majoritatea cumparatorilor erau canadieni. Mai mult de jumatate din masinile din parcarea mall-ului erau din provincia Ontario. Se pare ca foarte multi canadieni prefera sa mearga in SUA la cumparaturi, mai ales cei care locuiesc in zona Niagarei, pentru ei fiind foarte aproape. Preturile de la acest mall intr-adevar mi s-au parut mai convenabile decat la Toronto si alte locuri din Canada pe unde am mai facut cumparaturi. Dar cat priveste oferta mall-ului, nu mi s-a parut a fi una exceptionala, in comparatie cu mall-urile din Toronto – toate magazinele din acel mall se gasesc si la Toronto.

Cand ne-am incheiat tura de shopping de la acel mall, am plecat spre Cascada Niagara, malul american, o vizita despre care va voi povesti in articolul meu urmator.

Va arat mai jos cateva poze din Buffalo. Nu avem nicio poza de famile cu noi trei la Buffalo, deoarece, intelegeti, nu era nimeni pe strada sa ne faca acea poza!!! 😀

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

Photo credit: Victoria West