fbpx
„Moda este trecatoare, doar stilul ramane – Coco Chanel“

Noile tendinte ale acestui sezon

de

Iarna este pe sfarsite (calendaristic vorbind, cel putin) si in scurt timp primavara ne va bate la usa, asa ca urmeaza o noua revizuire a garderobelor noastre. Designerii, in unanimitate, ne propun culoarea pentru noul sezon de primavara-vara care va incepe in curand, iar noile colectii deja isi fac loc in magazine.

Daca in alte sezoane au fost la moda anumite culori predominante (am avut in anii precedenti tendinta mov, tendinta roz, tendinta verde crud, tendinta albastru electric, tendinta turcoaz, etc.), in acest sezon culoarea in intreg spectrul sau este regina podiumurilor. Galben, portocaliu, coral, verde, rosu, bleu, fuchsia, bleu-marin, precum si alb si stilurile print – nu va fie frica sa experimentati culoarea in cele mai diverse si indraznete combinatii ale ei. Acum, mai mult ca niciodata, este momentul potrivit sa va puneti in valoare garderoba colorata. Daca esti o persoana care prefera o garderoba in diferite culori hainelor monocrome, atunci vei fi la moda in urmatorul sezon cu siguranta. Vestea buna este ca in acest sezon buzunarele noastre nu vor avea de suferit schimbari majore ale sezonului de moda. Avand in vedere ca (aproape) toate culorile sunt la moda, ne putem descurca foarte bine si cu acele haine pline de culoare pe care le avem deja in garderoba. Hainele in culori uni sunt la mare cautare acum. Pentru o tinuta indrazneata dar si chic in acelsi timp, apelati la combinatii de 2 sau 3 culori – de exemplu, bluza, fusta si trenci sau sacou in culori uni diferite.

Cateva exemple:

Akris

Akris

Jil Sander

Jil Sander

Peter Som

Peter Som

Sonia Rykiel

Sonia Rykiel

Victoria Beckam

Victoria Beckam

Gucci

Gucci

Mie imi plac tinutele pline de culoare si garderoba mea este cat se poate de colorata. Am trecut pana acum prin mai multe trenduri ale unor anumite culori, si imi placea sa port culoarea care era la moda intr-un anumit sezon sau altul. Avand in vedere ca am in garderoba marea majoritate a culorilor si nuantelor, eram “acoperita” indiferent de culoarea care era la moda in momentul respectiv, caci sansele erau sa am in garderoba cel putin o haina pe culoarea care domina sezonul; asta daca nu vroiam sa fac eforturi financiare prea mari pentru a urma indeaproape tendintele sezonului. Dar acum moda este si mai mult de partea noastra, caci toate culorile sunt in tendinte! Daca nu vrei sa cheltui o avere pe haine noi care sa reflecte noile tendinte ale acestui sezon, nici nu e nevoie, caci cu siguranta le ai deja in garderoba!

O alta noutate a acestui sezon este fusta midi si lunga. Gata cu regulile incorsetante ale modei din sezoanele precedente, gata cu moda doar pentru fetele suple si cu alura de manechin, gata cu jeansii skinny si fustele mini pentru care e musai sa arati ca in reviste. Fustele midi si lungi s-au intors, si daca ai vrea sa mai ascunzi cate una alta, poti cu ajutorul acestora!

Cat priveste beauty, rujul rosu este regina incontestabila a balului. Culorile vii sunt la moda acum, asa ca rujul rosu le va face o companie perfecta. Avantajul suprem al rujului rosu este ca exista nuante potrivite de rosu pentru fiecare persoana, indiferent daca esti blonda, satena, roscata sau bruneta; indiferent daca ai tenul deschis sau masliniu. L’Oréal, Dior, Maybelline si CoverGirl vin cu cele mai frumoase nuante de ruj rosu pentru acest sezon. Si nu numai rujul rosu este la moda acum, dar si cel in nuante complementare, cum ar fi fuchsia sau roz. Stiu ca pentru unele persoane poate suna extravagant, dar inainte de a rejecta ideea, incercati noile tendinte, si poate chiar o sa va placa.

Va doresc o primavara la moda si cat mai plina de culoare!

Sursa poze: Flare.com

Categorii:
tendinte

Comentarii

  • Intr-adevar am observat si eu ca magazinele si revistele de moda sunt pline de culoare. Dar daca ar fi sa vorbesc de o culoare pe care am intalnit-o in absolut toate magazinele, ar fi acest roz deschis, caruia H&M ii zice „powder beige”. Desi prefer culorile mai vii, in general, aceasta culoare mi se pare foarte potrivita pentru primavara. Rochii vaporoase, cu volane, in aceasta culoare, purtate impreuna cu un taior gri. Sau nemuritoarea „little black dress” impreuna cu un cardigan roziu. Sunt doar 2 din tinutele pe care am reusit sa le compun cu aceasta culoare.

    Imi place ca toate colectiile de primavara contin foarte multe rochii si foarte multe piese foarte feminine: volanele de care pomeneam si mai sus, flori aplicate, dantela.

    Abia de curand mi-am facut si eu curaj sa experimentez combinatii de culori, cum ar fi anumite nuante de galben + albastru, sau kaki + corai, poate si din cauza ca pana acum cativa ani tendinta era sa asortam foarte mult hainele. Acum moda e mai permisiva si iti da posibilitatea sa-ti folosesti mai mult imaginatia. In plus, am descoperit cateva bloguri cu adevarat „inspirational” , din care invat cate ceva nou in fiecare zi.

    Americanca 13 februarie 2011 1:12 Răspunde
  • Cred ca stiu despre ce nuanta de roz deschis spui, in romana i se mai spune roz prafuit, si intr-adevar e un ton mai pastelat. Iar rochia neagra LBD ar merge de minune cu un taior intr-o culoare mai vie. 🙂
    De cand a inceput acest sezon al culorilor, si eu am mi-am facut mai mult curaj in privinta combinatiilor mai indraznete. Chiar imi place aceasta tendinta a culorilor. 🙂

    Victoria West 13 februarie 2011 2:04 Răspunde
  • Victoria, tinutele pe care le-ai afisat tu aici sant foarte indraznete…
    Ma gandesc de mult timp ca as putea sa-mi schimb si eu un pic vestimentatia. Dar eu sant o invatatoare de la tara (este o frustrare a mea) si n-am iesit pana acum din fusta ” creion” cu slit la spate, camasa sau pulover (cardigan), sacou. De culori ce sa mai spun… griuri, negru, bleu-marin, un caramiziu pe ici pe colo…
    Cum ar arata o tinuta moderna care sa nu fie prea deocheata pentru scoala si pentru localitatea in care stau de cand m-am nascut? Nu mai vorbesc de varsta !!! (45 ani)

    camellia 13 februarie 2011 13:49 Răspunde
  • as mai adauga fuste cu model inspirat din anii 50(cu volum)care avantajeaza silueta in forma de para,sacouri scurte,cambrate
    se poarta nuante ale aceleasi culori(roz cu rosu)
    si sa nu uitam ca totul trebuie adaptat personalitatii noastre

    Pt Camelia: sacou si fusta galbene(model in functie de silueta ta)+pantofi galbeni cu dres negru ,opac.
    N-am inteles care este problema cu varsta ,chiar daca esti la tara trebuie sa fii mai indrazneata,tinuta descrisa de tine aduce a activista PCR de pe vremuri.Multe femei se imbraca in asa zis stil „clasic”,dar nu este decat un stil trist ,lipsit de fantezie.
    Esti frustrata de faptul ca esti invatatoare la tara ?Incearca sa treci peste asta incepand cu schimbarea unei parti din garderoba.Viata frumosa incepe dupa 40 de ani!Curaj!
    Victora,ce parere ai despre tinuta sugerata Cameliei?

    Daniela 13 februarie 2011 17:43 Răspunde
  • Camellia, ii dau dreptate Danielei — daca lucruile nu te mai multumesc asa cum stau acum, incearca sa faci schimbari. 🙂 Nu trebuie sa faci aceste schimbari in garderoba in mod dramatic, dintr-odata, ci ia-o pas cu pas, in ritmul in care te simti tu in siguranta. Important este sa te simti bine in pielea ta si in hainele pe care le porti.

    Moda de pe podiumuri este uneori prea high-class pentru zilele obisnuite. Sunt de acord ca uneori aceasta nu este tocmai purtabila, caci e conceputa mai mult pentru show-uri si mai putin pentru a fi purtata pe strada. Dar asta nu inseamna ca nu ne putem inspira de la moda prezentata in show-uri. Uite de exemplu tinuta a doua din poze, Jil Sander — este destul de indrazneata, dar nu imposibil de purtat si ne poate inspira. Nu e neaparat sa copiezi o asemenea tinuta intocmai, dar o poti adapta stilului tau. Renunta la pantalonii negri si gri si incearca sa porti pantaloni pe o culoare care sa nu te sperie si in care te-ai simti bine. Cu bluza e si mai simplu — o bluza in orice culoare uni nu ar parea deocheata nimanui. Si un sacou pe o a treia culoare care sa iti placa. Si uite ca ai o tinuta la moda, inspirata de acea poza, nu neaparat copiata. E un inceput. Si daca nu te sperie putina indrazneala, cu timpul iti faci curaj pentru si mai multa indrazneala. Nu trebuie sa te gandesti ca vei fi un soc pentru comunitatea in care traiesti; din contra, poate colegelor tale profesoare le va placea si iti vor urma exemplul.

    In Romania am fost si eu profesor intr-o scoala generala; si iti spun sincer, cu mana pe inima, nu as fi avut nici o problema sa port la scoala o tinuta ca cea din poza, Jil Samders. Nu este chiar atat de extravaganta incat sa nu fie purtata intr-o scoala. Este destul de indrazneata, de acord, dar nu nesimtita sau prea pompoasa sau prea simandicoasa.

    Imi place si cea de-a 6a tinuta, Gucci. As recomanda-o oricui sa o poarte intocmai (grozava pentru petreceri si ocazii glamoroase) sau sa se inspire din ea, in functie de cat curaj aveti sa adoptati o asemenea tinuta. Stii cum ai putea sa o adaptezi locului tau de munca? Eu de exemplu as schimba doar modelul pantalonilor, pentru unii in model mai „clasic” care sa nu fie prea extravaganti pentru o cancelarie. Dar modelul bluzei si al sacoului le-as lasa asa, si in felul asta as compensa stilul clasic al pantalonilor cu mai multa indrazneala in partea de sus a tinutei. Nici combinatia de culori nu as schimba-o.

    Cat priveste varsta din buletin, aceasta nu este relevanta, atata timp cat tu te simti tanara si nu iti ascunzi frumusetea. Cum spune si Daniela mai sus, hai curaj!

    Victoria West 13 februarie 2011 20:05 Răspunde
  • Daniela, da, e interesanta tinuta pe care ai sugerat-o, galbenul merge bine cu negru; am incercat sa o vizualizez, si mi-am dat seama ca ar arata bine.

    Cu rozul si rosul e o observatie buna, se poarta, o tinuta purtabila ar fi pantaloni sau fusta rosie cu bluza roz. Dar chiar si invers, de ce nu — rosu sus si roz in partea de jos, pentru o tinuta mai indrazneata. 🙂

    Victoria West 13 februarie 2011 20:55 Răspunde
  • Camellia, ai nevoie de un „extreme makeover”. Pacat ca nu putem fi mai aproape ca sa te luam de manuta si sa te ducem la cumparaturi.

    Ma uitam la un moment dat la niste fotografii cu un grup de profesoare, tinere aproape toate, dar imbracate foarte batraneste, in culori mohorate, triste si nu intelegeam care-i faza. Mi-am amintit apoi si de multe din profesoarele mele din liceu, imbracate fara gust. Stiu ca una din problemele majore in cazul profesorilor este bugetul. Salariul poate nu iti permite sa-ti cumperi lunar haine si sa-ti schimbi acum toata garderoba, insa incet-incet poti sa-ti construiesti o noua garderoba, mai moderna si mai vesela. Nu conteaza ca predai la tara sau ca locuiesti la tara. Poti fi moderna si cocheta oriunde si totodata decenta, in caz ca iti faci probleme ca ar vorbi lumea din jur aiurea, ca stiu cum e in unele locuri la tara.

    In primul rand trebuie sa-ti faci curaj sa porti culori vii. La 45 de ani esti foarte, dar foarte tanara. Mama are 60 de ani si inca mai poarta roz, rosu, verde, galben, cum purta si la 30 de ani. Si in continuare ii sta bine, nu arata caraghios si toata lumea o admira. Si ea a avut problemele ei si nu si-a perms in tinerete nu stiu ce garderoba, asa ca s-a apucat de croitorie si a invatat sa-si faca singura hainele. Si au iesit haine foarte frumoase de pe mainile ei. Si eu (ca si Victoria, din cate imi amintesc) am fost adepta hainelor facute la croitoreasa ani de zile. Din pacate, acum e mai greu sa gasesc o croitoreasa…. Imi amintesc cum stateam cu mama cu reviste de moda in brate si cautam tinute pe care sa ni le facem la croitoreasa. Avantajele ar fi ca te costa mai putin, hainele iti vin perfect pentru ca sunt facute pe masura ta si apoi ai haine unice, pe care n-o sa le mai vezi la nimeni.

    Cum spuneam mai sus, incearca sa porti culori vii. Poate fi mai greu sa treci brusc la o tinuta total colorata, asa ca incearca sa combini un sacou gri cu o camasa roz, un sacou maroniu cu o bluza cu tonuri de turcoaz (mi se pare o combinatie superba), un sacou bleumarin cu o bluza rosie. Daca porti o tinuta in culori mai inchise, incearca sa o inveselesti cu o esarfa colorata, cu un colier in mai multe culori.

    Depinde mult si de conformatia corpului, asa ca nu stiu exact ce sa-ti mai recomand. Mie imi plac mult combinatiile rochie (poate fi neagra, gri, bleumarin) si jacheta tricotata (cardigan) cu nasturi, intr-o culoare mai vesela, chiar daca e una pastelata – fie rozul prafuit, fie galbui, verde deschis. Sau o rochie neagra simpla si un taior intr-o culoare mai vie – rosu, verde, sau cu un blazer imprimat cu mai multe culori.

    Peste cardigan poti purta o curelusa subtire, ca sa-ti marcheze talia si arata si foarte modern.

    La fel, daca iti permite conformatia, poti purta suprapuneri, si ele foarte in voga. O camasa fie simpla, fie cu volanase, impreuna cu un cardigan si o curelusa in talie.

    Camellia, sper sa nu te superi ca mi-am dat cu parerea si ca am scris atat de mult 🙂 Sper ca in curand sa ne povestesti despre noile tale tinute 😉

    Americanca 14 februarie 2011 3:13 Răspunde
  • Fetelor m-ati emotionat ! Chiar nu ma asteptam sa primesc atatea sfaturi. De suparare, nici vorba! Si chiar am sa tin cont de ele.
    Este adevarat ca salariile sunt mici dar din cand in cand imi mai permit si eu cate un lucru…Ma ajuta inca si conformatia corpului cu exceptia aripioarelor…
    Mai am noroc cu fiica-mea ca imi mai da si ea cate un sfat (ex: stiam de la ea ca se potriveste camasa bleo cu cardigan maroniu).
    Singurul curaj pe care l-am avut in ultimii ani a fost acela de a-mi cumpara incaltaminte de culoare rosie ( decupat, sandale si balerini). Asta si pentru ca mergeau cu griurile, negrul sau bleumarinul hainelor…
    De asemenea cred ca am sa intru mai des in magazinele ”secondhand” pe care le-am cam evitat nu stiu de ce.
    Multumesc mult!!

    camellia 14 februarie 2011 11:13 Răspunde
  • * mi-ar fi placut sa am o masina de cusut…am oarece indemanare

    camellia 14 februarie 2011 11:15 Răspunde
  • Camellia, sa stii ca poti gasi adevarate comori in magazinele second-hand. Nu stiu daca vizitezti site-ul acesta, dar vei fi surprinsa de ce haine frumoase gaseste Andreea in astfel de magazine.

    http://thrilloftheheel.blogspot.com/

    In plus, e cu adevarat o artista in ceea ce priveste combinarea culorilor 😉

    Americanca 14 februarie 2011 19:28 Răspunde
  • Americanca, nu stiam de acest site. E super. O sa-i placa si fiicei mele. I-am mai aratat o data ceva asemanator, a preluat imagini pe blogul ei (cu acordul ”proprietarului” ), iar o colega i-a spus intr-un coment : ”mama ta e cool”. Cool la 45 de ani! 🙂 Atunci nu m-am mai simtit la fel de ”invechita”.

    camellia 15 februarie 2011 17:16 Răspunde
  • fuschia??? cred ca te referi la fuchsia. La inceputul articolului am crezut ca ai incuract tastele (desi e greu de incurcat asa), dar apare folosit la fel si in pareta de final. Iar „marea majoritate”? cum o fi mica mjoritate?

    mihaela 16 februarie 2011 8:24 Răspunde
  • Americanca, ai pomenit de croitoreasa, si mi-am adus aminte de croitoreasa mea din Romania (tineai minte bine). Oh… imi lipseste. 🙂 Mi-am facut cateva tinute grozave la o croitoreasa foarte talentata din Romania, si a fost una din persoanele pe care le-am regretat cand m-am mutat in Canada. In Toronto n-am apelat niciodata la o croitoreasa, dar aici am compensat cu shoppingul care ofera mult mai mult decat ce se gaseste in Romania.

    Blogul Thrill of the Hill este foarte fain intr-adevar, m-am uitam si eu de multe ori si mi-a placut.

    Victoria West 17 februarie 2011 3:35 Răspunde
  • Camelia, e grozav ca ai indemanare cu masina, ar merita cu siguranta sa investesti in una. 🙂

    Dintotdeauna le-am admirat pe fetele care stiu sa coase la masina. O prietena din Romania facea asta cu mama ei, si mama-mama ce toalete isi faceau amandoua! Bineinteles ca nu mai vedeai pe nimeni imbracate ca ele, caci aveau niste idei grozave si foarte originale.

    Iar cat priveste croitoreasa mea de care spuneam mai sus, am fost colega cu fiica ei (si asa am cunoscut-o), care purta aproape in intregime toalete facute de maica-sa.

    Victoria West 17 februarie 2011 3:47 Răspunde
  • Da Mihaela ma refeream la fuchsia, mersi ca mi-ai spus. Si da, am incurcat tastele, ca am tendinta sa scriu grupul ala de litere ca in germana, „sch”.
    Marea majoritate o fi ca majoritatea covarsitoare. 🙂 Am luat la cunostina tonul critic, da’ e ok, nu-i nici o suparare. 🙂

    Victoria West 17 februarie 2011 4:06 Răspunde
  • Victoria, nu e cu suparare, numai ca nu cred ca domnisoara de mai sus detine adevarul absolut.

    George Pruteanu, odihneasca-se in pace, spunea ca exprimarea ‘marea majoritate’ nu e pleonasm. Da na, poate se mai insela si el din cand in cand…

    Mihaela, mai multa atentie la taste ca ai „incuract” literele si la inceput si in „pareta” de final 😉

    Americanca 17 februarie 2011 5:32 Răspunde
  • Americanca, imi place ca spui lucrurilor pe nume.
    Cat as vrea sa am niste prietene ca voi…

    camellia 17 februarie 2011 17:05 Răspunde
  • 🙂 Americanca, am observat si eu typo-urile celei care vede paie si nu vede barne, dar n-am mai intrat aseara in amanunte, ca nu aveam timp. 🙂

    Victoria West 18 februarie 2011 0:57 Răspunde
  • Camelia, multumesc ca spui asta. Putem incepe cu prietenie aici pe blog, imi face placere de fiecare data cand vii pe aici si iti impartasesti parerea. Te pup. 🙂

    Victoria West 18 februarie 2011 0:57 Răspunde
  • Ce bine!! am votat si voi continua sa votez intotdeauna pt. culori. Intr-o vreme ma imbracam asa de colorat, dar chiar sa stiti ca povestea asta cu culorile si modul in care iti afecteaza starea de spirit este reala. Eu, cel putin, ma simt altfel cand sunt imbracata in culori puternice, o vreme chiar incepeam saptamana purtand ceva rosu lunea. Parca ma simteam mai energica si imi trecea mai repede nostalgia week-endului.

    Asadar, astept cu nerabdare sa imi scot „de la naftalina” hainele colorate in acest an 😉

    Adnya 18 februarie 2011 7:39 Răspunde
  • Victoria, deci prietene?

    camellia 18 februarie 2011 15:15 Răspunde
  • Camellia, multumesc tare mult! Din pacate faptul ca uneori spun lucrurilor pe nume mi-a cam daunat 🙂

    Lasa-ne o adresa de email si organizam un fel de club virtual unde sa ne imprietenim 😉

    Te astept si la mine pe blog

    http://blog-de-americanca.blogspot.com/

    Americanca 18 februarie 2011 21:27 Răspunde
  • Bine ai revenit Adnya, ma bucur sa te vad din nou. 🙂 Color rules. 😉 Si eu ma simt foarte bine in culoare, si intr-adevar o tinuta colorata iti ridica spiritul. 🙂

    Victoria West 19 februarie 2011 1:51 Răspunde
  • Camellia, bineinteles! Poti sa-mi scrii pe email daca vrei, victoria_west_2010@yahoo.ca, orice iti face placere si orice ai vrea sa imi impartasesti. Si daca ai vrea sa ma intrebi ceva si crezi ca as putea sa te ajut, apeleaza cu incredere. 🙂

    Victoria West 19 februarie 2011 1:53 Răspunde
  • Americanca, am fost la tine pe blog numai ca nu reusesc sa-ti las comentarii. Nu am vazut o poza cu tine dar poate nu am cautat destul… Retetele culinare sant super!
    Uite, iti las aici adresa de email: cameliaignat17@yahoo.com;

    camellia 20 februarie 2011 12:49 Răspunde
  • *din pacate si eu spun lucrurilor pe nume; mai tot timpul am de suferit din cauza asta…

    camellia 20 februarie 2011 12:59 Răspunde
  • de doua ori „Da” : pentru culorile vii si pentru fusta midi. si inca un „da” pentru libertatea de a combina coral cu oranj, albastru marin cu mov….e fresh si juicy…presimt ca va fi o vara jucausa!

    iulia gh 15 martie 2011 21:58 Răspunde
  • Buna Iulia si bine ai venit pe blog. Si eu sunt foarte incantata de acest trend al culorilor. Am inceput sa experimentez mai multe combinatii de culori… incerc sa dau dovada de mai mult curaj. 🙂
    Pupici!

    Victoria West 17 martie 2011 1:42 Răspunde
  • Un sacou de la zara din acela roz ar merge cu un top albastru (mai tare) si jeansi drepti?

    Raluca 12 mai 2011 15:29 Răspunde
  • Bine ai venit Raluca pe blog.
    Da, de ce nu, eu cred ca aceasta combinatie ar merge. Experimenteaza in fata oglinzii, incearca diverse combinatii de culori si modele, pana gasesti tinuta sau tinutele care iti plac cel mai mult. Jeansii drepti si sacourile mai tineresti merg combinate foarte bine, si eu am purtat, imi place mult combinatia.

    Victoria West 13 mai 2011 19:27 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title