Ce nastrusnicii mai face copilul meu Alex

Baiatul meu Alex are acum 2 ani si 4 luni. Merge la gradinita, creste pe ora ce trece, invata ceva nou si face progrese incredibile in fiecare zi. Iar provocarile pe care le intampinam noi, parintii, cresc odata cu el. In fiecare zi Alex ma uimeste cu ceva nou, nu doar cu lucrurile noi pe care le descopera si le invata, dar si cu nazbatiile pe care le face. Trebuie sa tin departe de el orice obiect sensibil, periculos sau neadecvat pentru aflarea in preajma copiilor, trebuie sa am grija tot timpul ca locuinta noastra sa fie baby proofed, trebuie sa fiu cu ochii pe el literalmente in fiecare secunda a zilei. De multe ori, cand face vreo boacana mai mult sau mai putin serioasa, stau si ma gandesc oare toti parintii trec prin ceea ce trec si eu? Probabil lucrurile acestea sunt firesti la copiii de varsta lui, sunt tot eu cea care imi raspund si ma consolez. Stati sa vedeti…

Desi are casa plina cu jucarii, nu-l intereseaza jucariile (masinute, trenulete, avioane, robotei, plush-uri etc. etc.) la fel de mult ca si gadgeturile si aparatura din casa – daca ar fi dupa el, s-ar juca numai cu telefoane, laptopuri, calculatoare, GPS-uri, telecomenzi, si alte cele.

Cand stau la calculator, vine si el sa butoneze la tastatura, si nu se lasa pana nu apasa si el de cateva ori pe taste. Uneori ii mai deschid o pagina Word si il las sa tasteze, dar trebuie sa fiu cu ochii in patru sa vad ce tasteaza si pe unde apasa, altfel ma trezesc cu setari noi pe la calculator.

iPhoanele sunt de departe distractiile lui preferate. Numai daca tin iPhonul ascuns sus pe un raft, sau in geanta, sau in buzunar, nu se atinge de el. Altfel, daca il vede, vrea musai sa se joace cu el. Imi schimba wall-paper-ul cat ai zice peste, si in fiecare zi am un wall-paper nou la iPhone. Stie unde e butonul pozelor, si face poze cu iPhonul de n-are aere. Cand pune mana pe telefon, imbla pe la toate butoanele fara nicio retinere. Umbla prin lista de muzica, pune muzica, asculta, danseaza, face clubbing nu alta. Iar cand il vad ca umbla prin lista de contact, ca sa evit sa dea telefoane pe la toata lumea, setez telefonul pe Airplane Mode si ii scot semnalul; dar nici atunci nu pot sa nu il urmaresc ce face, pentru ca dupa doua-trei butonari apare intrebarea “Sa revina semnalul sau nu?”, si daca apasa pe Yes, semnalul se intoarce si sunt pasibila de telefoane ad-hoc pe la prieteni.

Odata se juca prin casa cu telefonul fix, si a sunat la 911, serviciul de urgente din Canada, echivalentul lui 112 din Romania. Cei de la 911 ne-au sunat inapoi si ne-au intrebat: “Sunteti ok? Am primit un telefon la 911 de pe acest numar”. Si bineinteles ca a trebut sa-mi cer scuze de la dispecera aia, si sa-i explic femeii ca baiatul meu de 2 ani s-a jucat cu telefonul si probabil a apasat pe 911. “Bine-bine, dar va rog sa fiti mai atenti, ca uite copilul vostru a tinut linia ocupata, si in timpul acesta alti cetateni au avut nevoie sa sune la 911 pentru urgente”. Am promis ca asa vom face – vom fi mai atenti si nu vom mai lasa telefonul pe mana lui.

Cu telecomenzile e alta poveste. A invatat deja toate functiile mai importante – deschis, inchis, volum mai tare, volum mai mic, forward, backward, play, pause, etc. Stie sa faca diferenta intre telecomanda de la televizor si cea de la play-station. Stie sa deschida si sa inchida play-station-ul din buton; stie ca butonul verde de la play-station inseamna deschis, respectiv cel rosu inseamna inchis. Stie sa puna si sa scoata DVD-urile in play-station. La un moment dat am descoperit ca pune cate doua DVD-uri odata in slotul ala de la play-staion; si cand am incercat sa le scot, butonul Eject nu le scotea afara, ci scotea doar un bip din ala tiuitor ca la calculatoare, care te anunta ca ai o problema tehnica. Si stau eu in fata play-station-ului, si ma scarpin in barba, si ma intreb oare cum scot eu DVD-urile alea afara, fara sa stric masinaria, ca doar mai vreau sa vad filme la ea, nu? Prima oara m-am gandit sa folosesc o penseta, dar era un mod prea mecanic sa scot DVD-urile afara, si riscam sa stric si statia, si DVD-urile. Pana la urma am gasit o alta solutie – am luat un al treilea DVD, l-am introdus pe jumatate in slot in timp ce il tineam cu mana, si in felul acesta al 3-lea DVD pe jumatate introdus le-a scos pe celelalte doua afara. Evrika! N-am stricat nici DVD-urile si nici play-station-ul! I-am aratat descoperirea imediat si sotului meu John, ca sa stie ce are de facut daca se mai intampla nastrusnicia si eu nu sunt prin preajma sa scot DVD-urile la suprafata.

Are un DVD-player din ala mobil pe care il folosim in masina atunci cand suntem pe drum. Uneori il lasam in masina; iar alteori, daca e prea frig afara, il aducem in casa. Dar trebuie sa fim atenti sa nu il vada cand il aducem in casa, altfel vrea imediat sa se uite la film musai la DVD-player, si sa-l tina in brate ca pe un laptop, de parca n-ar avea ditamai televizorul LCD in casa. Si ar fi ok daca doar s-ar uita la film, dar scoate DVD-ul din player, il pune iar la loc, apasa pe toate butoanele, etc. Toate DVD-urile lui sunt zgariate si avariate, incat niciun film de-al lui pentru copii nu mai functioneaza suta la suta fara sa se opreasca si fara sa aiba pauze.

Trage mata de coada – la propriu! Saraca pisica, are de indurat din cauza lui. Si e o pisica blanda si nu zice nimic, nu zgarie, nu riposteaza – norocul lui Alex. Sper sa nu traga mata de coada si la figurat, cand va creste mare.

Si la bucatarie e bazaconie mare – apasa peste tot pe unde ajunge, si anume pe butoanele cuptorului cu microunde si ale masinii de spalat vesela. Mai scoate tacamurile din sertare, si le arunca prin casa de parca ar fi jucarii. Cand spal vesela la chiuveta, vine si el langa mine si vrea sa spele vesela cu mine, incat mai are putin si se uda din cap pana in picioare.

Dar sa va spun si de lucrurile cu care ma face mandra, nu doar de nastrusnicii. In fiecare zi invata cuvinte noi, desi mai mult in engleza decat in romana. Nu doar stie sa pronunte acele cuvinte pe care le-a invatat, dar si le intelege sensul. Stie sa spuna what, where, wait, go away, my, yeah, no, oh no, apple, „nana” pentru banana. “My” este cuvantul lui preferat, si tot ce-i in casa e al lui – vezi povestea cu gadgeturile de mai sus. In acelasi timp este felul lui de a-mi spune ca vrea ceva. Daca spune „my” si arata spre o bomboana, un mar sau un iaurt cu fructe, inseamna ca vrea sa-i dau din alea. Acum suntem la un stadiu cand putem avea mici conversatii cu el, si intelege ce i se spune. Raspunsurile lui sunt deocamdata monosilabice, yeah & no, dar important este ca intelege cand ii spun sau il intreb ceva.

Cand scot vesela din masina de spalat, vine langa mine si aranjam amandoi vesela. Acelasi lucru face si la masinile de spalat si uscat rufe – ii place sa ma ajute sa scot rufele din masini si sa le sortez, iar la sfarsit il incurajez cu un bravo si il pup, iar el bate din palme a satisfactie ca a facut un lucru bun.

Isi recunoaste hainutele, si are deja hainutele lui preferate. Stie ca puloverul ala este al lui si nu al altcuiva, stie ca aceasta este camasa lui preferata, etc. etc. Daca nu-i place vreo haina, sa nu va imaginati ca ma lasa sa-l imbrac – nu, o respinge si imi spune ca nu o vrea, eventual imi arata in dulapul lui ce haina ar vrea sa poarte.

Jucaria lui preferata este o papusa Elmo. Ii place sa doarma cu Elmo, ii place sa iasa la plimbare cu Elmo, ii place sa se uite la filme cu Elmo, ii plac cartile cu Elmo, ii place tot ce e legat de Elmo. Si il pupa si il strange in brate pe Elmo cu aceeasi tandrete cu care il pup eu si il strang eu in brate pe Alex. Dragostea pe care o simte ca vine de la mine i-o transmite mai departe lui Elmo. Inca nu stie sa ii zica Elmo, si ii zice Emo.

Este un copil sociabil, se descurca bine la gradinita, face desene frumoase, nu este un plangacios, este sanatos, mananca bine, doarme bine, nu ma tine treaza toata noaptea, si este cel mai dulce si mai frumos copil din lume.