„Moda este trecatoare, doar stilul ramane – Coco Chanel“

Ochelarista

de

Cand eram mai tanara (adica pana pe la 20 si ceva de ani), ma bucuram de o vedere de soim. Vedeam clar scris mic la distante mari, observam tot ce se intampla in jurul meu in mici detalii, diferentiam totul in cele mai subtile nuante. Ma mandream de-a dreptul cu vederea mea foarte buna si o luam ca pe un dat care mi se cuvenea, ba chiar aveam naivitatea sa cred ca vederea buna ma va tine pana la adanci batraneti fara sa slabeasca. Parintii mei au inceput sa poarte ochelari (atat de citit, cat si de distanta) amandoi odata, cand mama avea 45 de ani si tata 50. Pe vremea aceea eu eram prin clasa a 7-a, si cand i-am vazut pe ai mei cu ochelarii pe nas, in capul meu am facut legatura dintre nevoia de a purta ochelari si inaintarea in varsta, si m-am culcat linistita pe urechea cealalta, fiind convinsa ca pentru mine vor mai trece multi ani pana cand (daca) voi avea si eu nevoie vreodata sa port “accesorii de ochi”.

Ei bine, au trecut ani, dar nu chiar asa de multi. Am inceput sa port ochelari de vedere acum 6 ani, cu putin timp inainte sa implinesc 30. Venisem in Canada cu un an inainte, si la scurt timp dupa ce m-am stabilit la Toronto am inceput sa observ ca vederea mea de soim pe care o aveam la 20 si ceva de ani se cam duce pe apa sambetei. Cat am locuit in Romania, am lucrat ca profesor intr-o scoala generala, un job pe care l-am facut la catedra si la tabla, cu creta in mana. Iar facultatea o facusem pe vremea (era sa spun a lui Pazvante, dar nici departe de adevar n-as fi) cand studentii scriau cursurile pe hartie dupa dictare, si nu pe laptopuri ca in ziua de azi. Dar in Canada natura joburilor mele s-a schimbat, si fiecare din cele 5 slujbe pe care le-am avut pana acum in Toronto le-am facut din fata unui calculator timp de 8-10 ore pe zi. Pana si primul meu job la supermarket, de casierita, tot la un calculator l-am facut (vorbim de un Windows ’98 ce-i drept, dar asta e o alta discutie). Dupa ce ca petreceam la job atatea ore in fata calculatorului, veneam acasa si ma postam unde credeti, tot in fata calculatorului, inca vreo doua ore. Si cand am inceput sa observ ca vederea mea slabeste pe zi ce trece, am pus asta pe seama faptului ca imi holbez ochii intr-un monitor toata ziua – numai cand dormeam nu stateam la calculator, in rest toata ziua, non-stop, de parca eram lipita de calculatorul ala. O fi fost calculatorul, or fi fost si alti factori, nu stiu sigur, dar dupa un an petrecut in Canada deja mi-am dat seama ca atat a fost sa fie, caci nu mai vedeam clar la trei metri in fata. Vederea aia de soim? Cruce, pentru totdeauna.

Odata am facut un exercitiu pe autostrada cu John. El conducea, eu eram in dreapta, si i-am spus: “Vezi indicatorul ala mare verde in fata noastra? Sa-mi spui cand vezi clar ce scrie pe el, si eu o sa fac la fel”. Peste cateva secunde imi spune: “Acum”. Mai trec 5 secunde si zic si eu: “Acum”. Dupa aia am ales alt panou, si la fel, “acum”-ul meu la 5 secunde dupa al lui. Acelasi panou, aceeasi distanta, 5 secunde mai tarziu. Mai vroiam alte dovezi?

Simteam o nevoie acuta sa fac ceva in sensul asta, sa iau masuri. Si ce alta masura sa iau decat sa merg la doctor, nu-i asa? Numai ca… parca ceva ma retinea sa merg la doctor, de parca imi era frica sa nu se confirme ca intr-adevar am nevoie de ochelari. Am tot amanat si amanat si amanat, pana cand nu s-a mai putut amana si hai odata, misca-ti fundul (pardon ochii) la doctorul ala, si vezi ce ai la ochi.

Intr-un final, mi-am facut programare la un oftalmolog. Nu il cunosteam pe doctorul cu pricina, nu mi l-a recomandat nimeni, nu l-am ales dupa referinte, ci dupa o zona a orasului convenabila pentru mine unde isi avea cabinetul. Si in ziua adevarului merg sa ma caut la ochi. Doctorul s-a intamplat sa fie un tip asiatic, cu prenume catolic si nume de familie chinez (sau korean, sau vietnamez, habar n-am), cum e la moda in Canada printre cei nascuti aici, parintii carora sunt emigranti. Si era simpatic foc! 🙂 Mi-a placut de el din prima, si mi-am lasat ochii in grija lui cu incredere.

In urma acelui examen medical am fost diagnosticata cu astigmatism, o afectiune a corneei care te face sa vezi “in contur” (sau cel putin asta am inteles din explicatiile doctorului). Mi-au fost prescrise ambele tipuri de ochelari – atat de citit, cat si de distanta. Doctorul mi-a spus sa incep cu ochelarii de citit (aia cu plus), sa-i port timp de cateva luni, si daca nu observ nicio imbunatatire, sa incep sa port si ochelari pentru distanta (aia cu minus). Mi s-a parut ciudat ca mi-a recomandat si ochelari de citit, pentru ca de fapt ma asteptam sa-mi recomande doar din aia pentru distanta. La citit nu aveam nicio problema si nu aveam motive sa ma plang de vederea de aproape; problema mea spinoasa era vederea de departe, cand “departele” meu a ajuns sa se rezume doar la 3 metri in fata mea. But, doctor’s orders! Daca asa a zis doctorul, asa am procedat, si mi-am comandat mai intai niste ochelari pentru citit, cu dioptrii +1.50.

Seara ma bagam in pat, luam o carte in mana, imi puneam noii mei ochelari de aproape si citeam. Doar ca nu simteam vreo diferenta iesita din comun, pentru mine era la fel, cu sau fara ochelari, caci la citit vedeam bine, asa ca nu i-am folosit prea mult timp. Dupa cateva luni insa am ajuns la concluzia ca nu mai pot amana cu ceilalti ochelari, si am facut o comanda de o pereche, aia pe care ii vedeti si in poza blogului (poza e veche de 3 ani). In ziua cand i-am ridicat de la optician si i-am pus la ochi prima oara – wooow, alta viata! Vedeam in HD! Dintr-odata puteam sa vad clar si mai departe decat aia 3 metri din fata mea, si ma simteam de parca am scapat de un handicap. In sfarsit pot sa duc si eu o viata normala!

Bucuria mea insa n-a durat mult timp, caci dupa un an am simtit ca dioptriile care mi-au fost prescrise prima oara (-0.25 la un ochi si -0.50 la altul) nu imi mai sunt suficiente, asa ca a mai urmat un examen medical. Am mers la acelasi doctor, si acesta mi-a confirmat ca intre timp, in ultimul an, vederea intr-adevar mi-a slabit. De la -0.25/-0.50 am regresat la -1.50, iar la vederea de aproape nu a intervenit nicio schimbare. Urmatoarea vizita a fost la optician, si de data aceasta mi-am schimbat doar lentilele, nu si ochelarii, ca imi placeau ramele pe care le-am luat prima oara si am vrut sa le pastrez. Si, la fel cum s-a intamplat si in anul precedent, cand mi-am pus noii ochelari la ochi, m-am simtit ca si cum am primit cadou o pereche de ochi noi, de parca am facut transplant de ochi. Inutil sa mai spun ca deja devenisem dependenta de ochelari – ii purtam tot timpul, si nu ma mai descurcam fara ei deloc. Era de neconceput sa ies pe strada fara ochelari; si daca in prima perioada mai puteam sa stau prin casa fara ei, toate obiectele aflandu-se in raza mea vizuala imediata, dupa un timp nu mai aveam parte nici de acest confort, incat am ajuns sa port ochelarii non-stop. Doar cand dormeam sau faceam dus nu ii purtam, in rest ii aveam la ochi tot timpul.

Pe vremea cand aveam vedere buna, niciodata nu reuseam sa fac diferenta dintre dioptriile pozitive si cele negative. Tot timpul le confundam una cu alta – alea de distanta sunt cu minus, si alea de citit cu plus, sau invers? Nu puteam retine care si cum sunt, si pace. Ei bine, de cand sunt ochelarista, nu le-am mai confundat, ca le-am invatat pe pielea mea.

Intr-o alta ordine de idei, am incercat odata si lentile de contact, dar nu m-am imprietenit cu ele. O prietena din Toronto a lucrat intr-o perioada la opticianul unde imi fac ochelarii (de fapt ea a fost si cea care mi l-a recomandat), si a adus odata de la serviciu niste lentile demo. Nu aveau nici dioptrii, nici culoare, erau doar mostre. Mi le-a dat sa le incerc; m-am chinuit vreo juma’ de ora la oglinda din baie sa le pun in ochi, si tot n-am reusit. Ori sunt eu neindemanatica pamantului, ori e o adevarata arta sa-ti pui lentile de contact in ochi, nu stiu, dar nu m-a incantat ideea sa port lentile – nu pot sa petrec jumatate de ora si mai bine in baie in fiecare dimineata, si in ziua aceea m-am hotarat in privinta ochelarilor definitiv. Si imi mai aduc aminte de o faza similara – o colega de facultate, ochelarista din clasa a 6-a, a inceput sa poarte lentile la un moment dat. Ei bine, ii lua o gramada de timp sa le puna in ochi si sa le scoata, petrecea mult timp in baie pentru asta, incat m-am convins ca lentilele de contact nu sunt pentru mine, de departe prefer ochelarii.

A mai trecut un an, si iarasi am simtit ca trebuie sa-mi schimb lentilele de la ochelari. Eram insarcinata atunci, si mi-am propus sa merg la oftalmolog cu putin timp inainte sa-l nasc pe Alex, caci odata cu venirea lui pe lume cine stie cand apucam sa mai merg pe la doctori sa ma caut de sanatate. Am vrut sa merg la acelasi doctor ca si in anii precendenti, dar cand am sunat la cabinet sa-mi fac o programare, mi s-a spus ca doctorul Ng nu mai lucreaza acolo, ca si-a mutat practica medicala in alta parte, ca nu au pastrat legatura cu el si ca nu stiu unde e cabinetul lui acum. What a shame… Ei bine, mi-am facut programare pentru examenul meu anual de ochi la un alt oftalmolog care lucra acolo. Mi s-a spus sa vin la consult cu toti ochelarii pe care ii detin, “toti ochelarii” insemnand doua perechi, cei de distanta si cei de aproape.

De data aceasta mi s-au prescris dioptrii de -2.25. I-am aratat doctorului ochelarii mei, si acesta a fost foarte surprins ca in trecut mi s-au prescris si ochelari de citit. “De ce ti s-au prescris si ochelari de aproape, ca n-ai nevoie! Vederea de aproape slabeste odata cu inaintarea in varsta, nu este si cazul celor tineri. Doar vederea la distanta e o problema pentru toate categoriile de varsta. Sa nu-i mai porti, ca nu ai nevoie de ei.” Oops… Se pare ca doctorul meu preferat cu care avusesem primele doua examene mi-a prescris ochelari de citit in mod gresit. So much for the cute doctor. 😀 Am urmat ordinele doctorului si de data aceasta, si am incetat sa port ochelarii de citit. Ii am si acum prin casa intr-o caseta de accesorii, dar nu m-am atins de ei de ani de zile.

Dupa vizita la doctor am mers, bineinteles, la optician sa-mi schimb ochelarii cu noua prescriptie. De data aceasta mi-am comandat si ochelari de soare, ca de cand am inceput sa port ochelari de vedere, nu puteam purta si ochelari de soare obisnuiti. Bineinteles ca aveam optiunea sa-mi pun lentile heliomatice la ochelarii de vedere, dar nu ma incanta aceasta varianta asa de mult, caci lentilele heliomatice nu se comporta suta la suta ca ochelarii de soare. Bun, mi-am ales un model de ochelari de soare, si opticianul urma sa-mi puna lentile cu dioptrii in cateva zile.

Asta se intampla cand eram in ultima mea saptamana de sarcina. Cateva zile mai tarziu, intr-o miercuri dimineata, am inceput travaliul. In Canada nu mergi la spital sa nasti imediat ce intri in travaliu, ci esti primita in sala de nastere dupa ore bune de contractii, cand esti pregatita sa nasti, adica in ultima faza a travaliului. Altfel, canadiencele de obicei isi petrec travaliul acasa, si asa am procedat si eu, m-am descurcat cum am putut cu durerea contractiilor in dormitorul meu de acasa. Pe la 11 AM m-a sunat opticianul sa-mi spuna ca ochelarii mei de soare sunt gata si ca pot fi ridicati. John a fost cel care a raspuns la telefon, si i-a spus opticianului ca sunt in travaliu si venim sa ridicam ochelarii in cateva zile, dupa ce nasc si ma simt mai bine.

Toata ziua am suferit, ca na, eram in travaliu si urma sa nasc un copil. Pe la 3 dupa-amiaza am decis totusi sa merg la optician sa-mi iau ochelarii, ca sa-mi distraga atentia si sa mai uit de durere. Cand eram la optician in shop, am avut o contractie, si m-am chircit de durere pe un scaun, iar John le-a explicat: “She’s in labor.” Nu va spun ce fete speriate aveau opticianul si asistenta lui, au intrat amandoi in panica, se uitau la mine ca la masini botite. Merita toti banii sa le fi vazut expresia fetei cand am avut contractia aia, and my bad, I was secretly enjoying it. 😀 Au inceput sa se agite: “Ai nevoie de ceva? Vrei sa-ti chem un doctor? Vrei sa-ti chem salvarea? Trebuie sa mergi la spital?” Nu-nu, stati linistiti, situatia e sub control, nu merg la spital acum, ci in cateva ore.

In acea perioada (adica inainte sa iau concediul de maternitate) lucram la o firma de consultanta financiara, si intr-o dupa amiaza mai lejera eu, seful meu si o colega din una in alta am ajuns sa vorbim despre sarcini. Seful meu ne-a povestit un episod hazliu din viata fiicei lui, cand aceasta era insarcinata. In ziua travaliului, inainte sa mearga la spital, in incercarea de a-si gestiona durerea contractiilor, a mers la shopping. A avut o contractie intr-un magazin, si in timp ce forma PIN-ul la masina de debit ca sa plateasca pentru cumparaturi, foarte senina, i-a spus vanzatorului ca e in travaliu. Acesta a intrat in panica si nu mai stia ce sa faca, a inceput sa se agite sa cheme salvarea etc. Cu alte cuvinte, femeia a fost cam in aceeasi situatie cum mi s-a intamplat si mie la optician. Si in ziua aia cand am fost in travaliu si am ridicat ochelarii de soare de la optician, ma gandeam la ea, la fiica sefului meu, si i-am spus in gandul meu salut. Alex s-a nascut a doua zi dimineata.

Mi s-au intamplat si alte faze haioase in experienta mea de ochelarista. Acum doi ani de Halloween am fost invitati la o petrecere – era ziua de nastere a fetitei prietenilor nostri chiar pe 31 octombrie, si a fost un eveniment doi-in-unu, adica ziua fetitei si Halloween. Mamicile si copiii au iesit in cartier pentru trick or treat, si l-am luat pe Alex la primul lui Halloween (avea 2 ani atunci). La un moment dat, pe strada, ma gandeam de ce naiba vad asa de rau cu un ochi? Cand pun mana la ochelari, imi cazuse o lentila. Am incercat sa o gasesc pe strada, am incercat sa reconstitui traseul meu din ultimele 5 minute, dar era ca si cum vroiam sa gasesc acul in carul cu fan, si bineinteles ca n-am gasit-o. A doua zi am mers de urgenta la opticianul meu sa-mi schimb lentilele (dar am pastrat rama de ochelari), si de data aceasta am comandat si o pereche de ochelari noi. De fiecare data cand imi schimbam lentilele la ochelari, sufeream fara ei vreo doua zile fara sa vad nimic, atat cat dura intreaga operatiune, avand in vedere ca aveam o singura pereche de ochelari, asa ca m-am gandit ca e cazul sa am si o pereche de rezerva, cand “cei de baza” sunt la reparat.

Am si o alta mare problema – nu vad usile de sticla. Si cand spun nu le vad, luati-o mot-a-mot, ca exact asta se intampla, nu le vad, trec prin ele ca si cum ar fi deschise, si pentru ca sunt o persoana in carne si oase si nu o fantoma, dau cate un cap in usile alea de vad stele verzi. Mi s-a intamplat de mai multe ori pana acum. Odata eram la Montreal (pe atunci nici nu purtam ochelari), eram la niste prieteni, si usa lor spre balcon era de sticla. Vroiam sa ies pe balcon, n-am vazut ca usa e inchisa, si BUUUM cu capul in usa aia! My goodness… Alta data am patit-o la Toronto, cand eram in vizita la un prieten care sta la casa, si care are usa de sticla spre terasa din spatele casei. La fel – vroiam sa ies pe terasa, n-am vazut ca usa e inchisa, am dat cu capul in usa aia de sticla… ma rog.

Dar cea mai jenanta faza cand m-am crezut fantoma si nu om in carne si oase mi s-a intamplat recent, in aceasta toamna. Mergeam in centru la un eveniment monden, trebuia sa trec printr-o usa de sticla spre lifturi, am crezut ca usa e deschisa, si cand am dat un cap in usa aia, am crezut ca lesin acolo. De fapt m-am lovit cu partea dreapta a fetei, incat mi s-a umflat fata imediat. Cei din lobby m-au asezat pe o canapea, mi-au adus gheata sa pun la ochi, etc. Cand am intrat in cladire, inca aveam ochelarii de soare la ochi, si inca ii purtam in momentul impactului. I-am scos de la ochi sa vad daca sunt intregi, si bineinteles ca s-au stricat. Faaack, Faaaack, Faaaaack!!! Ochelarii mei de soare de vedere Hugo Boss care m-au costat $300 si pe care ii am din ziua cand am fost in travaliu (nu voi uita treaba asta cat oi trai) erau compromisi! Era singura mea pereche de ochelari de soare pe care ii aveam, singurii ochelari cu care puteam sa conduc cand afara e soare puternic, si sa-mi fac altii m-ar fi costat o mica avere. Basca urma sa plec in vacanta in cateva saptamani, si cum naiba sa plec eu in Cuba insorita fara ochelari de soare??? M-ar fi nenorocit toate UV-urile din Tropice!!! Dupa evenimentul respectiv am plecat teava la opticianul meu: “Te rog repara-i, salveaza-i!!!” Mi i-a salvat in doua zile, iar intre timp, cand trebuia sa plec undeva cu masina, aveam grija sa conduc spre Vest dimineata, si spre Est dupa-amiaza, niciodata invers, ca sa nu am soarele in ochi cand eram la volan.

De curand mi-am schimbat din nou ochelarii, si de data aceasta mi-am luat rame noi (caci ochelarii vechi, cei din poza blogului, erau deja obositi si imposibil de reparat dupa ce m-au servit timp de mai bine de 5 ani), dar nu mi-am schimbat si dioptriile. Am aceleasi dioptrii ca si acum 4 ani si ceva, de cand am fost insarcinata. Daca in primii ani de cand am inceput sa port ochelari vederea imi slabea cu aproximativ un punct pe an, de patru ani incoace vederea mea a ramas la fel, intr-un stadiu de stagnare, fara sa regreseze sau sa progreseze. Ar trebui sa o consider o veste buna, nu? 🙂

Odata am vazut o tipa la o petrecere care isi tinea ochelarii pe frunte, asa cum iti pui ochelarii de soare cand intri de afara, in loc sa-i tina pe ochi. Really? Si la ce-ti folosesc ochelarii aia pe frunte, decat daca ii tii pe post de bentita de par? Sa tii o pereche de ochelari pe frunte inseamna de fapt sa nu ai nevoie de ochelari, ca daca iti erau indispensabili, ii purtai la ochi, nu pe frunte. Si atunci de ce te mai obosesti sa-i tii pe frunte, doar asa, de amorul artei? Ti-ai luat o rama cu sticla goala si ai incercat sa faci pe ochelarista, ca iti place cum iti sade cu ochelari, te face sa pari mai inteligenta, si de fapt sticlele alea goale fara dioptrii mai mult te incurca si iti creeaza un disconfort, ceea ce te forteaza sa tii ochelarii mai mult pe frunte decat pe nas. Pe unul care nu a purtat ochelari la viata lui si nu stie ce inseamna sa stai prost cu vederea il pacalesti, dar pe un ochelarist n-o sa-l pacalesti niciodata. Ti se pare ca-i o gluma, sa porti ochelari? Nu, nu este o gluma.

Eu de exemplu cand urc in masina, imi este imperativ sa am ochelarii la indemana. Cand am avut examenul pentru permisul de conducere, prima intrebare a examinatorului a fost daca am nevoie de ochelari pentru condus. Sa ies in trafic fara ochelari pentru mine ar insemna sinucidere curata, ba chiar ar muri si altii in jurul meu. Permisul meu are mentiunea ca sunt purtatoare de ochelari, si sa conduc fara ochelari ar fi nu doar un risc de moarte pentru mine si altii, dar in primul rand ar fi o ilegalitate, as incalca legea. Si cand vad pe cate o tuta din asta ca se joaca de-a purtatul ochelarilor – fata hai, tu esti cu capu’, habar n-ai ca-ti bati joc de ce ai tu mai de pret! Ai grija ce-ti doresti, ca s-ar putea sa se indeplineasca. Or sa treaca niste ani si poate chiar o sa ai nevoie de ochelari, si atunci o sa te gandesti ce naiba era atunci in capu’ meu de purtam rame cu sticla goala la ochi, doar pentru ca vroiam sa par cool. Nu degeaba se spune despre lucrurile de valoare ca trebuie sa le pastrezi ca pe ochii din cap.

M-am impacat demult cu ochelarii mei si i-am acceptat ca fiind parte din mine. M-am impacat demult cu ideea ca sunt o ochelarista, sau ca am inceput sa port ochelari la o varsta la care altii poate mai au decenii la dispozitie pana sa aiba nevoie de un doctor de ochi. Sunt atat de obisnuita cu ei, cu dependenta mea de ei si cu nevoia mea de a-i avea la indemana tot timpul, incat de cele mai multe ori uit ca ii am acolo pe nas. Sunt zile cand nu-i mai suport, cand imi provoaca suferinta fizica la cat de tare ma dor ochii, sunt zile cand ii simt ca pe o povara, cand mi-as fi dorit sa ma vindec miraculos si sa pot avea libertatea de a iesi pe strada fara aceasta greutate. Dar de cele mai multe ori sunt impacata cu ei. Ochelarii mei si cu mine? Suntem un intreg.

Categorii:
Diverse

Comentarii

  • iti vin tare bine! si eu sunt ochelarista 🙂

    coco 7 decembrie 2013 16:27 Răspunde
    • Multumesc Coco. Acum nu ii mai port, desi ii mai am, i-am purtat timp de 5 ani si ceva pana au obosit de tot, de curand mi-am luat altii.
      Sa ai o duminica frumoasa!

      Victoria West 7 decembrie 2013 22:15 Răspunde
  • Muschii ochilor sunt…niste muschi! 😀 Care nelucrati se flescaie.
    Ia cauta tu pe net exercitiile yoga pentru ochi si fa-le.
    Mai cauta in set de pietre Bian si maseaza pe meridianul ochilor (de dupa urechi pe carotid a in jos pana la umar).Ai pe you tube indicatii mai detaliate.
    Daca dupa o Luna daca nu apart resultate positive sa-mi spui tu mie cutzu 🙂 !
    Pune mana si informeaza-te.Solutii sunt.
    Sanatate.

    Carmen 9 decembrie 2013 5:31 Răspunde
    • Sa inteleg ca acele exercitii ma vor face sa vad mai bine? Multumesc de sugestie. 🙂
      Sanatate si tie.

      Victoria West 9 decembrie 2013 13:38 Răspunde
  • Vad ca te intereseaza cu adevarat subiectul acesta. Uite atunci un link care iti va da de gandit daca ai rabdare sa-l vizionezi:
    http://m.youtube.com/watch?v=QRMgKz-Xzzo
    Si haide sa-ti mai spun ceva care un om „normal” nu ar accepta in ruptul capului: ochelarii de vedere/de soare sunt cea mai sigura cale pentru a-ti „strica” ochii. Desigur nu trebuie sa mergi la extreme, insa daca nu exista acele mici variatii, flexibilitatea corneii implicit acuitatea vizuala scade. Daca la nivel intuitiv esti de acord ca Soarele e un element vital in viata noastra si are influenta covarsitoare asupra sanatatii, ai sa realizezi ce grozavie ne e indusa sa ne ferim de Soare. Dupa unele studii lumina naturala completa si nefiltrata artificial de tot soiul de lentile, are influenta directa si asupra creierului.
    Hai sa facem o analogie: daca ai avea muschii picioarelor extrem de slabiti dupa ce ai stat cativa ani in pat (tradus: ochii slabiti din cauza calculatorui…), ce crezi ca te-ar ajuta mai mult? Sa-ti legi piciorele cu atele, sau sa incepi incet-incet sa faci exercitii in aer liber?

    Carmen 9 decembrie 2013 17:59 Răspunde
    • Multumesc pentru comentariu Carmen

      Victoria West 23 decembrie 2013 2:45 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title