„Moda este trecatoare, doar stilul ramane – Coco Chanel“

Au trecut si sarbatorile…

de

Bine v-am regasit in noul an! Sper ca ati avut sarbatori frumoase si o petrecere de vis aseara. Pentru mine sarbatorile din acest an nu au fost cele mai frumoase pe care le-am avut vreodata, se putea si mai bine, dar ma bucur ca suntem cu totii sanatosi acum, in prag de nou an. Motivul pentru care spun asta este ca inainte de Craciun s-a abatut o furtuna de gheata severa asupra Toronto-ului care a paralizat intreg orasul, si care a lasat mii de locuinte in bezna timp de zile intregi. Sunt oameni in Toronto care n-au avut lumina timp de pana la 7 zile, inainte si dupa Craciun. Unii s-au aciuat pe la alti prieteni sau rude care aveau curent, altii au mers sa stea la hotel, altii au plecat in tarile calde de sarbatori (Florida, Jamaica, etc.) in incercarea de evada din casele ramase fara curent si caldura in prag de Craciun. Multora li s-au stricat produsele alimentare in frigider, iar printre ei au fost si oameni carora bugetul restrans nu le mai permitea sa le inlocuiasca dupa aceea, cand furtuna se mai domolise. In timpul furtunii de gheata chiciura a cuprins copacii, iar gheata grea de pe crengile copagilor a cazut peste firele de curent, ceea ce a provocat aceasta masiva pana de curent in Toronto in timpul sarbatorilor. Casa mea nu a fost afectata de aceasta pana de curent si ii sunt recunoscatoare lui Dumnezeu pentru asta. Desi avem si noi un artar inalt si batran in fata casei, crengile lui pline si grele de chiciura nu au atins, printr-o minune, liniile de curent de pe strada noastra, astfel incat n-am avut probleme cu lumina sau caldura in casa. Dar in schimb am vazut la alti vecini de-a lungul strazii noastre crengi taiate – oamenii au taiat crengile copacilor care cazusera peste liniile de curent.

John este electrician, si in preajma Craciunului a avut apeluri de urgenta incontinuu. Furtuna de gheata s-a intensificat sambata noaptea, 21 spre 22 decembrie, iar apelurile de urgenta au inceput sa curga garla in decursul zilei de duminica. John a lucrat duminica pana la 10 seara, luni pe 23 decembrie pana la 11 seara, iar in Ajunul Craciunului pana la 5 dupa-amiaza – urgente peste urgente peste urgente, de aceea spun ca nu am avut parte de cel mai frumos sezon de sarbatori in acest an, caci furtuna de gheata care a venit peste noi taman de Craciun a facut ravagii in tot orasul, si toti torontezii au fost afectati de aceasta furtuna, intr-un fel sau altul.

Duminica seara, cand afara furtuna de gheata is facea de cap, am primit un apel de la serviciu precum ca luni, a doua zi, va fi “business as usual” in compania noastra. Asa ca luni dimineata l-am dus pe Alex la gradinita, ca de obicei, cu intentia ca imediat dupa aceea sa iau trenul spre serviciu, tot ca de obicei. Dar nici n-am apucat bine sa ies din masina in parcarea scolii, ca a iesit o educatoare din gradinita sa-mi spuna ca astazi este inchis, din cauza vremii. Deci, nu puteam sa-l las pe Alex la gradinita, si nici in grija altcuiva nu aveam cui sa-l las, ca nu am bona, si sa gasesc o bona de urgenta in 10 minute imi era imposibil. Singura mea optiune a fost sa lucrez de acasa, caci avem si aceasta optiune la compania noastra, ne putem accesa calculatoarele din birou de la orice alt calculator din afara companiei (avantajul celor care lucreaza in IT). Asa ca exact asta am facut – am stat cu Alex acasa si am lucrat de acasa; iar seara de-abia am reusit sa fac ultimele cumparaturi pentru Craciun, si am stat si la coada la supermarket o gramada, mai mult de o ora, la cat de aglomerat era. Bine ca macar bradul apucasem sa-l facem inainte sa inceapa furtuna.

A doua zi dimineata, fiind si Ajunul Crcaiunului, vremea s-a mai domolit, gradinita a fost deschisa, l-am dus pe Alex la gradinita si m-am indreptat spre job. Dar nici n-am apucat sa ajung bine la birou, ca am si pimit un apel de la gradinita sa ma anunte ca Alex este singurul copil, ca ei nu pot sa tina gradinita deschisa pentru un copil, ca vor inchide, si ca trebuie sa vin sa-l iau pe Alex. Yeah ok… Am mers la birou doar ca sa vorbesc cu seful meu si sa-i explic situatia, dar si ca sa obtin permisiunea sa lucrez de acasa, iar dupa aia tira cu primul tren inapoi la Whitby ca sa-l iau pe Alex si sa lucrez de acasa.

In seara de 24 am fost invitati la o petrecere de Craciun la niste prieteni. Daca ma credeti, nici n-am apucat sa gatesc de Craciun, ci doar sa pregatesc compozitia sarmalelor si sa le invelesc in foi. Avand in vedere ca urma sa plecam la acea petrecere la care am fost invitati, am pus compozitia in frigider, ca sa coc sarmalele a doua zi dimineata. Si daca de obicei toata lumea sta la masa in dimineata de Craciun si se infrupta din bunatati, noi de-abia atunci coceam sarmalele si faceam salata boeuf. Prima zi de Craciun am petrecut-o acasa, noi trei, caci afara era prea frig sa avem chef sa scoatem nasul pe usa, d-apai sa iesim undeva. Iar a doua zi de Craciun John a avut apeluri de urgenta din nou, si a plecat sa restaureze pene de curent prin oras. In schimb, anul acesta am avut un Craciun alb la Toronto, a nins de Craciun, si este, din cate imi aduc aminte, primul nostru Craciun alb de cand locuim in Canada. Nu ca m-a incalzit sau bucurat acest lucru prea mult, ca furtuna de gheata ne-a taiat cheful sa facem orice fel de jocuri in zapada.

Pe 27 decembrie am lucrat, de data aceasta din birou, in conditii normale si obisnuite. Din fericire, nu a fost o zi aglomerata, caci multi dintre clientii nostri erau deja in vacanta, si nu am avut parte de un stres iesit din comun in acea zi, mai ales ca pentru mine urma si vacanta de Revelion, ceea ce ma facea deja sa ma simt mai bine 🙂 (astazi este ultima mea zi de vacanta, si maine revin la birou). Avand cateva zile libere la dispozitie, de data aceasta am putut si eu sa ma ocup mai temeinic de pregatirile de Revelion decat am putut sa o fac de Craciun – curatenie, cumparaturi, gatit. Revelionul l-am petrecut acasa, asa cum ne-am facut deja obiceiul sa o facem, de cand s-a nascut Alex. M-am imbracat intr-o rochie frumoasa si eram bucuroasa ca am putut sa ciocnesc cupa aia de sampanie de la ora 12 in casa noastra, ca aveam curent si caldura, ca eram sanatosi. Si las-ca n-am avut cele mai grozave sarbatori de iarna anul acesta, din cauza furtunii mai sus invocate, dar vor fi alte sarbatori pe viitor, care sper sa fie mai frumoase si mai fericite.

Va doresc tuturor un an nou binecuvantat si sa dea Domnul sa vi se indeplineasca toate dorintele pe care vi le-ati spus in gand aseara la ora 12.

La multi ani!

Categorii:
Sarbatori

Comentarii

  • La multi ani, Victoria! Sigur vor veni si sarbatori mai frumoase, cu zapada si fara gheata. Eu am prins multe sarbatori cu zapada, atat de multa ca daca n-am fi stiut exact unde e locul de parcare (pe atunci locuiam la bloc si aveam numai parcare afara) am fi dezgropat o alta masina :). Am avut Green Christmas si White Easter … dar mereu a fost bine, s-a terminat cu bine. Autoritatile totusi se organizeaza relativ rapid chiar daca reparatiile dureaza, se amenajeaza locuri calde si safe pentru cei in dificultate.
    Noi nu am avut sambata seara cateva ore curent si apoi duminica de dimineata pana dupa-amiaza la 3.30. Nu a durat mult pentru ca in zona copacii nu sunt prea inalti (nu e zona matura) si multe cabluri sunt underground. Avem insa aragaz si fireplace pe gas plus echipament de camping asa ca am fost oarecum pregatiti.
    Am „lucrat” in acele zile, adica am venit la serviciu dar am stat degeaba pentru ca multi clienti au inchis birourile … deh, decizia sefilor.
    Azi dimineata am oprit la primul Canadian Tire sa-mi iau anti-freezer pentru gas tank, erau doar -28 de grade, mai e un pic pana la -32 cat au anuntat.
    Asta e Canada, de la -32 la 40 :). Partea buna e ca au murit/inghetat virusii si bacteriile, avem fresh antarctic air :).
    Cu gerul Bobotezei inainte, o zi buna !!!

    PS. Anul asta slujba de Boboteaza se tine pe 5 ianuarie … in caz ca vrei sa mergi.

    Daniela 2 ianuarie 2014 16:56 Răspunde
    • La multi ani Daniela! Mersi ca ai trecut pe aici, ma bucur sa te vad.
      La anu’ sper sa avem cu totii sarbatori mai frumoase, si sa nu mai avem calamitati naturale. 🙂
      O saptamana minunata sa ai!

      Victoria West 2 ianuarie 2014 18:22 Răspunde
  • Pingback: Cum mi-am petrecut sarbatorile din acest an – Victoria West

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title