Ultima oara cand am fost in vacanta, la sfarsitul lui august, am urcat in casa mobila, m-am inscris pe autostrada de Vest, si am plecat cat am vazut cu ochii. A fost o vacanta de tip „road trip”, in care timpul petrecut pe drum s-a masurat la fel ca si timpul in care am stationat, pe ambele parti ale granitei dintre Canada si SUA. Pret de o saptamana am traversat partea de vest a vastei provincii Ontario, iar obiectivele mele din aceasta vacanta au fost Tobermory si Sault Sainte Marie din Canada, Sault Sainte Marie din Statele Unite, precum si Marile Lacuri.
In drum spre Tobermory.
Prima noastra oprire a fost in Tobermory, un oras turistic din Ontario, situat chiar la capatul de nord-vest al peninsulei Bruce, o limba de pamant care separa Lacul Huron de Golful Georgian Bay care se varsa in Lacul Huron, lasand doar o stramtoare pentru unirea celor doua corpuri de apa. Desi Georgian Bay este un golf si nu un lac independent, in mod neoficial i se spune cel de-al saselea Mare Lac, datorita suprafetei sale care este aproape la fel de mare ca si cea a Lacului Ontario.
Doar un mic memo — cele cinci Mari Lacuri din America de Nord sunt Ontario, Erie, Huron, Superior si Michigan. Ontario, pe malul de nord al caruia se afla Toronto, este cel mai mic; pe cand Superior este cel mai mare, de unde i se trage si numele. Michigan este singurul lac care se afla in totalitate in Statele Unite; celelalte patru sunt „impartite” intre SUA si Canada.
Tobermory este o destinatie de vacanta foarte populara in Canada, iar turistii vin aici pentru cruise-uri pe lac, pentru scuba diving, pentru peisajele pitoresti si pentru stilul de viata linistit si relaxat.
Cand am ajuns la Tobermory, era deja 8 seara, si eram pregatiti pentru campare, ceea ce am facut in parcul de camping Tobermory Village Campground, un loc frumos pentru toata familia, care ne-a fost recomandat de alti prieteni ce tocmai petrecusera o vacanta acolo. In prima seara n-am facut nimic extraordinar decat sa campam rulota, sa facem un gratar si un foc de tabara, si sa parlim marshmallows. Am lasat distractia pentru a doua zi, cand vroiam sa exploram imprejurimile.
Speram sa avem vreme frumoasa pentru ce vroiam sa facem, dar dimineata a fost destul de sumbra si innorata, care aproape ca ne-a stricat planurile. Din fericire, soarele a binevoit sa iasa dintre nori pe la 10 dimineata, spre bucuria noastra. In acea zi am luat un cruise cu vaporasul pe lac, cu o oprire pe insula Flowerpot, cruise-ul fiind atractia turistica principala din Tobermory.
Pe fundul lacului este o epava a unui vas din secolul XIX care poate fi vazuta in timpul acestui cruise pe lac, una din atractiile cruise-ului. Vaporasul are o portiune a podelei in sticla, ca turistii sa poata vedea epava.
Cruise-ul a durat circa doua ore, dupa care ne-am intors pe mal, sa exploram orasul la pas. Unul din lucrurile care m-a impresionat foarte mult la Tobermory era apa foarte curata a Lacului Huron, spre deosebire de apa lacului Ontario, cam poluata ea asa de felul ei (de curand a fost un scandal ecologic cu Lacul Ontario aici la Toronto, grrrr), si cu scaldatul interzis. Pe cand la Tobermory apa era atat de curata, chiar si in port, si mai ales de un albastru bleumarin foarte intens (incat fundul apei nu se vedea, nici macar la un metru de la mal), spre deosebire de nuanta verzuie, iar in unele locuri gri de-a binelea, a Lacului Ontario in zona Toronto-ului.
Dar sa va arat niste poze de la Tobermory.
Mai tarziu in acea dupa-amiaza ne-am intors in camping.
Campingul avea si o mica gradina zoologica, unde puteai sa hranesti si sa te joci cu animalele. Am incercat sa ma joc cu iepurele, dar m-a zgariat, asa ca m-am rezumat doar sa mangai celelalte animale. Dimineata vazusem gaini prin jurul rulotei mele, si ma gandeam astea de unde au aparut oare? Si de fapt gainile erau de la gradina zoologoca. 🙂 Gradina mai gazduia o lama, un poney, un cal, o oaie, iezi.
A doua zi dupa aceea ne propuneam sa plecam spre Sault Saint Marie canadian si american, unde sa petrecem alte trei zile. Si cum urma sa trecem granita, trebuia sa ma asigur ca avem pasapoartele cu noi, numai ca nu mai eram sigura unde se aflau si nu le puteam gasi… Stiam sigur ca le luasem de acasa inainte de plecare, dar nu mai tineam minte unde le-am pus. Incercam sa ma gandesc logic unde as fi putut sa le pun ca sa fie in siguranta cat timp aveam rulota parcata si noi in cruise pe lacuri la Tobermory… Deja ne gandeam ca daca nu le gasim, nu mai are rost sa plecam spre Sault Sainte Marie, ci sa schimbam traseul vacantei noastre si sa ne multumim sa vizitam doar locuri canadiene mai apropiate. Pana la urma le-am gasit intr-un buzunar al gentii de laptop pe care nu-l verificasem prima oara cand am incercat sa le gasesc. Whoo-hooo, avem pasapoarte, mergem in America!
Atunci a fost ultima seara pe care am petrecut-o in Tobermory, iar a doua zi dimineata am parasit campingul si am plecat spre Sault Sainte Marie canadian, ca dupa aceea sa ajungem in Sault Sainte Marie american.
Sper ca v-au placut pozele, revin data viitoare cu mai multe.
Sa aveti o zi frumoasa!
Photo credit: Victoria West
Iata ca aflat un text prea bun prezentat intr-un mod dificil de aflat in internetul romanesc. Acum, dupa ce am citit acest articol, vreau sa va spun ca in acest weekend trecem la ora de iarna, o stiati deja. Daca tot se trece ora, atunci fixati-va ceasul dupa ora exacta pentru a nu pierde sa ajungeti la timp unde trebuie sa ajunget. Multumesc!