fbpx
„Moda este trecatoare, doar stilul ramane – Coco Chanel“

Rupi Kaur, poezie

de
Photo credit: Amazon

La multi ani dragii mei prieteni si cititori, sper ca ati avut sarbatori frumoase si linistite alaturi de cei dragi! 2020 nu a fost un an asa cum ne-am fi dorit sa fie, dar sa speram ca 2021 va fi un an mai bun si mai optimist!

In decursul pandemiei care a marcat 2020 am petrecut mai mult timp acasa, mai mult timp cu familia mea, mai mult timp pentru mine. Am citit foarte mult — 60 de carti, cititul fiind unul din lucrurile bune de care m-am bucurat din plin anul trecut. Ca o comparatie, in anul precedent 2019, citisem doar 10 carti pe parcursul intregului an (mi-e si rusine sa recunosc). Anul trecut m-am inscris si la biblioteca mea locala, asa ca multe din cartile pe care le-am citit in decursul anului 2020 au fost de la biblioteca, in afara de cartile pe care le-am citit de pe rafturile bibliotecii mele personale.

Unul din genurile literare pe care am ajuns sa le apreciez in 2020 a fost poezia, a fost un an in care am descoperit bucuria de a citi poezie. In trecut, poezia n-a fost niciodata printre genurile mele literare preferate, dar iata ca am descoperit multe autoare de poezii care m-au facut sa devin pasionata de poezia moderna, si am inceput sa petrec mai mult timp in compania poeziei. Majoritatea cartilor de poezii pe care le-am citit in 2020 au fost imprumutate de la biblioteca, si printre poetesele pe care le-am indragit sunt Rupi Kaur (Canada), Amanda Lovelace (SUA), Courtney Peppernell (Australia), Jacqueline Suskin (SUA), le urmaresc pe toate patru pe Instagram.

Articolul de astazi va fi dedicat lui Rupi Kaur si celor trei carti de poezii pe care le-a publicat pana acum — Milk and Honey (2014), The Sun and Her Flowers (2017), Home Body (2020).

Photo credit: Amazon

Photo credit: Amazon

Photo credit: Amazon

Photo credit: Amazon

Photo credit: Amazon

Photo credit: Amazon

Rupi Kaur este o poetesa canadiana de origine indiana, a emigrat din India in Canada impreuna cu parintii ei cand era copil, a crescut la Toronto. De multe ori am vazut cartea Milk and Honey in librariile din Toronto, dar n-am fost indeajuns de curioasa ca sa o cumpar si sa o adaug bibliotecii personale. Dar anul trecut tot ma poticneam de acest volum de poezii in mediul online, am citit multe review-uri pentru aceasta carte pe Amazon si GoodReads, si mi-a trezit interesul. Cartile lui Rupi Kaur au fost traduse in cel putin 25 limbi de pe glob, cu milioane de volume vandute in intreaga lume. Review-urile pe care le-am citit pentru volumul Milk and Honey au fost mixte, unii cititori au apreciat poezia lui Rupi Kaur, altii o considerau infantila, cu un stil de a scrie poezie care nu se ridica la nivelul unei adevarate opere literare poetice. Cei care criticau poezia lui Rupi Kaur nu apreciau stilul ei de a scrie poezie care fara indoiala este unul neconventional in lumea poeziei traditionale — iar neconventionalitatea autoarei constau in lipsa titlurilor poeziilor; lipsa majusculelor si punctuatiei; unele poezii fiind doar un vers sau doua care erau percepute ca simple idei, ganduri si nu poezii complete.

Am vrut sa citesc prima ei carte, Milk and Honey, ca sa decid eu insami daca e o poezie buna sau nu, si sa ajung la propria mea concluzie in legatura cu poezia lui Rupi Kaur. Si am citit-o. Nu m-a deranjat stilul ei neconventional de a scrie poezie. Nu il consider un stil scriitoricesc infantil, ci unul foarte personal. Daca ea si-a gasit vocea ei in acest fel, ii respect vocea, si ii citesc poezia ca sa-i deslusesc sensul dincolo de stilul de a scrie, chiar daca acesta nu include titluri, majuscule si punctuatie. Cand am citit prima ei carte Milk and Honey, ceea ce mi-a placut cel mai mult a fost sinceritatea, deschiderea sufleteasca si onestitatea cu care aceste poezii sunt scrise.

Am continuat cu cel de-am doilea volum, The Sun and Her Flowers. Mi-a placut chiar mai mult decat primul volum, aceasta colectie de poezii fiind mai matura, scriitura de data aceasta fiind mai structurata, mai solida. Dintre cele trei volume, The Sun and Her Flowers a fost volumul meu preferat de la Rupi Kaur.

Home Body a aparut in librarii in noiembrie 2020, si pot sa spun ca a fost cea mai anticipata colectie de poezii a anului 2020, toti fanii lui Rupi Kaur au asteptat aceasta carte cu nerabdare, inclusiv eu. Si am citit-o la scurt timp dupa aparitie. Dar de data aceasta n-am fost la fel de impresionata de noul volum, poezia din Home Body mi s-a parut „grabita”, am simtit ca aceasta carte n-a fost scrisa cu aceeasi profunzime ca celelalte doua.

Dar per total, ma bucur ca am descoperit-o pe aceasta poetesa (care hei, locuieste aproape de mine), si nu ma indoiesc ca va reveni cu un nou volum de poezii in curand, poate anul acesta, poate anul viitor. Voi continua sa o urmaresc pe retelele sociale, sa o citesc si sa o sustin.

Ati citit vreuna din cele trei carti de poezii ale lui Rupi Kaur?

Tag-uri:
· ·
Categorii:
carti

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title