Barbati martieni si femei venuziene

De curand am citit cartea lui John Gray Men Are from Mars, Women Are from Venus. Am auzit foarte multe lucruri bune despre aceasta carte, a castigat o notorietate sonora in intreaga lume, a vandut peste 50 milioane de volume in lume in 50 de limbi, are reputatia uneia dintre cele mai bune carti despre relatiile dintre sexe, incat m-a facut si pe mine suficient de curioasa ca sa vreau sa o citesc.

Volumul pe care l-am cumparat este o editie aniversara de 20 de ani de cand cartea Men Are from Mars, Women Are from Venus a lui John Gray a fost publicata pentru prima oara.

Ideea principala a acestei carti este urmatoarea: “Barbatii sunt de pe Marte, iar femeile sunt de pe Venus, si deoarece sunt de pe planete diferite, sunt in mod firesc diferiti, si le este greu sa-i intelegeaga pe reprezentantii sexului opus si sa accepte diferentele unii altora. Cand barbatii sufera, vor sa se retraga in pestera lor pentru a reflecta asupra ce-i framanta. Cand femeile sufera, vor sa vorbeasca despre ce le framanta cu barbatii din viata lor. Si pentru ca martienii si venuzienele reactioneaza diferit la problemele care ii apasa (barbatii sunt interiorizati si se retrag in pestera, iar femeile sunt exteriorizate si doresc sa vorbeasca), diferentele lor se ciocnesc, iar partenerii intampina dificultati in a comunica armonios. Ca sa se inteleleaga si sa aiba o relatie reusita in cuplu, barbatii trebuie sa invete sa le asculte pe femei atunci cand acestea simt nevoia sa vorbeasca, iar femeile trebuie sa invete sa-i lase pe barbati sa se retraga in pestera lor si sa astepte cu rabdare pana cand acestia se simt comfortabili sa iasa din nou la lumina si sa le asculte pe partenerele lor”.

Autorul incepe cartea prin a relata o intamplare din viata lui – la o saptamana dupa ce i s-a nascut copilul, el si sotia lui erau extenuati. Sotia si-a exprimat frustrarea ca el n-o ajuta in acele zile grele cand inca mai avea dureri dupa nastere, s-au certat, iar el a avut tendinta sa evite conversatia cu ea in loc sa ramana sa-i asculte pasul. Dupa care ea l-a rugat sa ramana alaturi de ea, sa o asculte si sa o stranga in brate fara sa spuna nimic, ceea ce a facut-o sa se simta mai bine si sa uite de durerile si suferintele de dupa nastere.

Ei bine, asta este ideea cartii, si cam singura pe care se bazeaza intreaga carte, structurata in 13 capitole, si in toate cele 13 capitole se vorbeste despre un singur lucru – cum barbatii vor sa dispara in pestera lor atunci cand femeile vor sa vorbeasca, pentru a reflecta, si cum femeile trebuie sa astepte pana cand barbatii sunt disponibili sa iasa din pestera pentru a le asculta.

Am citit primul capitol, apoi al doilea, apoi al treilea, pana cand mi-am dat seama ca de vreo 50 de pagini incoace eu citesc de fapt acelasi lucru – barbatii cu pestera lor si femeile cu vorbitul lor. Si intr-un mod lesne de inteles, dupa cateva capitole m-am cam plictisit. Am lasat cartea la o parte, cu intentia sa revin la ea mai tarziu (am obiceiul sa fac efortul de a citi o carte pana la sfarsit daca tot am inceput-o, chiar daca pe parcurs imi displace, dar nu imi place sa las o lectura neterminata), si intre timp am citit alte doua carti care mi-au procurat o placere de a citi mai mare (si anume, am recitit cartile Simonei Catrina, Codul nebunelor maniere si Sex in (per)versiune clasica pe care le-am citit prima oara acum 3 ani).

Dupa care am revenit la Men Are from Mars, Women Are from Venus. Cand o lasasem de-o parte cateva zile inainte, ii pusesem si un semn de carte. Dar acum, cand am deschis-o din nou, parca am mutat semnul ala, si nu mai eram sigura daca semnul e la locul lui, acolo unde m-am oprit, sau din greseala l-am pus la o alta pagina. De obicei, cand redeschid o carte dar nu sunt sigura unde m-am oprit, citesc doua-trei paragrafe in urma ca sa-mi impospatez memoria si acest lucru ma ajuta sa-mi aduc aminte unde am ramas cu lectura. Dar de data aceasta, cum am constatat cu stupoare, exercitul nu a mai functionat, pentru prima oara in viata de cand am invatat sa citesc. Am citit vreo doua paragrafe din urma unde credeam ca m-am oprit cu lectura, da nu mi-a sunat niciun clopotel in cap. Am mai citit doua pagini, si la fel, nicio sclipire de memorie. O sa ma intrebati de ce? Pentru ca citeam acelasi lucru: ultimul pargraf, si penultimul paragraph, si antepenultimul paragraph, si ultima pagina, si penultima pagina, si antepenultima pagina, si tot continutul dinainte – toate spuneau acelasi lucru, ca barbatii se ascund in pestera cand femeile vor sa vorbeasca, si ca barbatii trebuie sa invete sa le asculte pe femei, iar femeile trebuie sa invete sa-i astepte pe barbati sa revina din pestera.

Ceea ce am rezumat eu in cateva fraze mai sus, la inceputul acestui articol, John Gray a repetat si a repetat la nesfasit pe parcursul intregii carti. Aceeasi idee, intoarsa si rasintoarca pe toate partile (si nici macar nu din unghiuri foarte diferite), intr-un spatiu de 300 si ceva de pagini. Stateam si ma gandeam oare cum a reusit omul acesta sa spuna o singura idee intr-o carte intreaga, iar cartea la randul ei sa devina un bestseller international? Reputatia cartii a intrecut cu muuuuult, cu muuuuult valoarea stiintifica a acesteia. Autorul pretinde ca de-a lungul carierei sale de consilier marital a ajutat mii de persoane si cupluri, dar impresia mea de dupa lectura acestei carti este ca John Gray a scris-o pentru sine insusi, in care i-a descris pe barbati asa cum se vede pe el, iar pe femei asa cum ar fi vrut el ca sotia lui sa fie. E ca si cum a scris un tratat marital pentru si despre propria lui casnicie, pentru si despre el insusi, pentru si despre sotia lui, si a emis teoria ca barbatii (in general, adica toti, fara exceptie) sunt intr-un fel, adica de pe Marte; si femeile (adica toate, fara exceptie) sunt in alt fel, adica de pe Venus, si cele doua sexe trebuie sa gaseasca o cale comuna pentru a-si intelege si accepta diferentele. Chiar toti barbatii din lumea asta sunt la fel, si toate femeile din lume sunt si ele la fel? Si toti barbatii vor acelasi lucru, iar femeile, la randul lor, vor si ele (un alt) acelasi lucru? I don’t think so.

Ma gandeam si eu ca am dat peste o comoara si voi descoperi ceva ce n-am stiut pana acum, avand in vedere reputatia acestei carti, da’ de unde, nici pe departe, a fost o dezamagire totala. 🙂 Nu vreau nici sa o recomand, nici sa descurajez pe nimeni de la a o citi. Daca sunteti curiosi, cititi-o, nu zic nu, poate altcuiva o sa placa mai mult, dar numai sa nu ma faceti sa spun: “I told you so!”

Photo credit: Goodreads.com